Vineri se dă startul plăţilor taxelor şi impozitelor pentru 2014. Personalul de la Direcţia Finanţelor Publice Locale Brăila - Piaţa Traian se aşteaptă ca ghişeele să fie asaltate pe 10 ianuarie de locuitorii oraşului şi să se formeze cozi imense. Motivul pentru care toată lumea se va înghesui să-şi plătească cât mai repede dările la stat îl reprezintă reducerea acordată şi anul acesta de către municipalitate celor care plătesc din timp şi pe tot anul. Unii brăileni au vrut să achite încă din primele zile ale anului, însă în perioada 6 - 9 ianuarie nu se încasează impozitele, după cum se poate citi şi pe uşa de la intrarea în sală, aşa că au făcut cale întoarsă. Doar cei care şi-au început anul nu tocmai cu dreptul şi au fost sancţionaţi de poliţişti îşi pot plăti amenzile în 48 de ore în aceste zile.
Reducerile acordate celor care plătesc integral dările la stat rămân aceleaşi ca în 2013, 10% pentru imobile şi terenuri şi 5% pentru mijloacele de transport. "Lucrurile sunt exact ca şi anul trecut. 10 ianuarie este data de deschidere a programului cu publicul pentru încasări şi plăţi. Perioada în care se aplică reducerile este 10 ianuarie - 31 martie pentru plata integrală a taxelor şi impozitelor cu reducere de 10% pentru clădiri/terenuri şi 5% pentru auto. Taxele şi impozitele nu au crescut, sunt doar actualizate cu rata inflaţiei", a declarat pentru "Obiectiv" viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Centrele unde se pot încasa taxele şi impozitele sunt următoarele: Piaţa Traian, nr. 14 (şapte ghişee); Bulevardul Al. I. Cuza, nr. 105 (patru ghişee); str. Grigore Alexandrescu, bl. V1, parter, cartier Radu Negru (un ghişeu); str. Dumbrava Roşie, nr. 32; cartier Brăiliţa (un ghişeu); str. Comuna din Paris, Cămin Cultural Chercea (un ghişeu).