Mergi la conţinutul principal

Încarceraţi după ce li s-au probat 13 furturi

Doi tineri în vârstă de 22, respectiv 24 de ani, din Lacu Sărat, au fost depistaţi, reţinuţi şi încarceraţi de către poliţiştii din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani. Celor doi li s-a probat faptul că în perioada februarie 2011-februarie 2012 au comis un număr de 13 furturi din societăţi şi locuinţe situate pe raza localităţii de domiciliu, fapte înregistrate cu autori necunoscuţi. Prejudiciul este în valoare de 7.500 de lei şi constă în bunuri feroase şi neferoase, articole de îmbrăcăminte, produse alimentare, electrocasnice etc., poliţiştii recuperându-l în proporţie de 10%. Cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru recuperarea prejudiciului în totalitate şi stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro