A încălcat ordinul de protecţie şi a ajuns la arest. Individul şi-a agresat şi ameninţat fosta concubină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A încălcat ordinul de protecţie şi a ajuns la arest. Individul şi-a agresat şi ameninţat fosta concubină

* poliţiştii au reținut un bărbat de 44 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, lovirea sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu * acesta a fost prezentat instanţei care a dispus arestarea

 

 

 

Arestat pentru încălcarea în mod repetat a ordinului de protecţie provizoriu. Acesta a fost emis faţă de un brăilean care şi-a agresat fosta concubină şi nu mai avea voie să se apropie de aceasta. El nu a ţinut cont de măsurile impuse şi a ajuns în spatelea gratiilor.

La data de 9 mai, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, lovirea sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu. „Din cercetări a reieșit că, la data de 2 mai, polițiștii au emis față de bărbatul de 44 de ani un ordin de protecție provizoriu ca urmare a săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe si amenințare față de fosta concubină”, arată poliţiştii.

În perioada 2-7 mai, bărbatul ar fi încălcat în mod repetat prevederile ordinului de protecție provizoriu (5 acte materiale) și ar pătruns fără drept în locuința fostei concubine, o femeie de 45 de ani, din Brăila, Acesta s-a apropiat la mai puțin de 200 metri de aceasta.

La data de 9 mai, instanța de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestarea Preventivă Brăila. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.05.2024 până la data de 07.06.2024 inclusiv, a inculpatului I. Grigore, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie”, este soluţia dispusă la Judecătoria Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro