Încă un urmărit internaţional picat în plasa poliţiştilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă un urmărit internaţional picat în plasa poliţiştilor

Un brăilean în vârstă de 40 de ani, urmărit la nivel naţional şi internaţional, la solicitarea autorităţilor olandeze, a fost depistat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila. La data de 10 aprilie, pe numele lui Aurelian M., din comuna Siliştea, Procuratura din Alkmaar - Olanda a emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup infracţional organizat, spălare de bani, furt organizat şi armat, precum şi pentru complicitate la furt de maşini.

Urmăritul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea pe ordonanţă, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Galaţi pentru emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării. Bărbatul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Reamintim că, în seara zilei de 20 mai, poliţiştii brăileni l-au depistat, pe raza oraşului Ianca, şi pe Ionuţ Marian P., de 20 de ani, urmărit la nivel internaţional pentru aceleaşi infracţiuni. Tânărul i-a surprins pe anchetatori cu un mod de operare mai puţin întâlnit, pus la cale împreună cu alte persoane, prin care a jefuit mai multe magazine din Olanda. Suspecţii furau maşini şi intrau cu ele în vitrinele sau uşile societăţilor vizate, pentru a putea pătrunde astfel în interior şi a fura bunuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro