Pugilista pregătită de Cristian Bălan la CSM Brăila, Andreea Bordea confirmă şi la tineret, astfel că după succesele din anii anteriori de la juniori, brăileanca a devenit în acest an campioană naţională, la categoria 54 kg. La Campionatul Naţional de box feminin care s-a încheiat vinerea trecută la Mangalia, Andreea Bordea a fost cap de serie şi a boxat direct în semifinalele categoriei 54 kg în compania unei sportive de la Bistriţa, Iulia Timş, iar după un meci în care a punctat mai mult, brăileanca s-a impus la puncte şi şi-a asigurat locul în ultimul act al competiţiei. Spre dezamăgirea ei, cea de a doua finalistă nu a fost Denisa Todea, astfel că Bordea nu s-a putut revanşa în faţa băimărencei pentru înfrângerea nemeritată din Cupa României. Eleva lui Cristian Bălan a boxat în finală cu Andreea Cioşnuc, de la Gladiatorul Iaşi, cea care în semifinale a învins-o pe Todea, iar după un meci controlat cu autoritate Bordea a fost declarată învingătoare cu o decizie de 3-0. În urma acestui succes sportiva de la CSM Brăila a fost cooptată în lotul naţional de box al României în vederea participării la Campionatul European care va avea loc în luna septembrie.
"Victorie fără dubii, Andreea Bordea a demonstrat la Mangalia că este cea mai bună pugilistă la această categorie şi la tineret. Îmi pare rău că nu a ajuns în finală şi Todea, cea care a fost declarată învingătoare la Cupa României, dar care în realitate a pierdut atunci în faţa elevei mele. Bordea a fost cooptată în lotul naţional şi sper să ajungă la europenele care vor avea loc luna viitoare", a declarat antrenorul Cristian Bălan.