Încă un strop de libertate pentru "Caţali" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă un strop de libertate pentru "Caţali"

Urmând exemplul altor inşi implicaţi în răfuielile dintre bande, Radu Bogăţeanu şi Adrian Bălan, şefii grupării "Caţali" din Vărsătura, indivizi care au câte două condamnări în palmares, încearcă din răsputeri să dea peste cap şi să pună sub semnul întrebării munca poliţiştilor şi procurorilor care i-au anchetat şi i-au dat pe mâna judecătorilor, numai ca să scape de puşcărie. În urmă cu două zile, în momentul în care judecătorii Curţii de Apel Galaţi urmau să se pronunţe definitiv asupra sentinţei prin care interlopii fuseseră condamnaţi la închisoare cu executare pentru ultraj la poliţist, aceştia au solicitat nici mai mult nici mai puţin decât restituirea cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale. Potrivit instanţei gălăţene, "inculpaţii au solicitat restituirea cauzei, motivată de faptul că, la momentul sesizării instanţei de fond (trimiterii în judecată - n. r.), rechizitoriul nu a fost supus confirmării prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila". Din pricina solicitării, Curtea a fost nevoită să amâne cauza, urmând să se pronunţe la sfârşitul lunii. Bogăţeanu şi Bălan, care au motive serioase de îngrijorare, au pierdut confruntarea cu procurorii, prima dată la Judecătoria Brăila, apoi şi la Tribunal, în toamna anului trecut, ultima lor şansă fiind recursul declarat la Curtea de Apel Galaţi. De parcă n-ar fi fost de ajuns, în februarie a. c., ei au mai primit câte o condamnare de câte 3 ani, cu executare, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice. Dosarul se află în apel, la Tribunalul Brăila.

Filmul faptelor şi condamnărilor

Cei doi capi ai grupării din Vărsătura au fost condamnaţi, în septembrie 2007, la 2 ani şi 4 luni, respectiv 2 ani de închisoare, pentru că au ameninţat trei poliţişti, în timpul unei descinderi de la jumătatea lunii februarie 2006. La acea dată, oamenii legii au fost nevoiţi să facă uz de armă şi să tragă 9 focuri de avertisment, ca să-i împrăştie pe interlopii dezlănţuiţi. Procesul a durat circa un an şi jumătate, timp în care Radu Bogăţeanu zis "Romică Caţali" şi Adrian Bălan au fost, pe rând, arestaţi în lipsă, daţi în urmărire generală, încarceraţi şi apoi eliberaţi, graţie unor modificări benefice lor intervenite în Codul de procedură penală (Cpp). Aproape opt luni de zile s-au străduit oamenii legii să-i prindă pe cei doi fugari, aceştia fiind daţi în urmărire şi trimişi în judecată, în lipsă. Din cauza unor modificări în materie penală, inculpaţii au fost judecaţi în libertate. Pentru a pronunţa sentinţa a fost audiat inclusiv un martor sub acoperire, aşa-zisul "Span Lorenzo", a cărui identitate nu a fost cunoscută decât de procuror şi judecător, afară de faptul că au fost administrate nenumărate probe adunate cu migală. După mai bine de trei ani de la incident, interlopii pun sub semnul întrebării actul de bază al acuzării, ca să câştige timp. E posibil să facă acest lucru pentru că le e frică să nu piardă şi ultima lor şansă de a scăpa de închisoare.

Reamintim că în seara zilei de 15 februarie 2006, ora 20.30, urmare a unui telefon anonim dat la 112, pe strada Chişinău din Radu Negru (Mogador) a fost trimis un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, format din patru agenţi. Oamenii legii au observat circa 20 - 30 de indivizi înarmaţi cu bâte şi răngi care, la vederea maşinii cu girofar, au fugit. Trei dintre tineri au fost prinşi într-o scară de bloc. În momentul în care-i imobilizau, poliţiştii au fost înconjuraţi de circa 20 de interlopi, printre care "Romică Caţali" şi "Adi" Bălan. Suspecţii l-au ameninţat pe unul dintre agenţi, iar Radu Bogăţeanu a încercat chiar să-l lovească pe unul din poliţişti cu o bâtă-n cap. Agentul a parat lovitura cu braţul. Şeful grupării din Vărsătura şi-a continuat acţiunile agresive, de această dată printr-o lovitură cu pumnul, nimerind geamul maşinii de poliţie, pe care l-a făcut ţăndări. Un agent a sărit în ajutorul colegului, pulverizându-le agresorilor spray lacrimogen în ochi. Concomitent, un altul a scos pistolul şi a tras 9 focuri în aer, ca să-i împrăştie. Un singur bărbat a acceptat să dea declaraţii, însă doar ca martor sub acoperire. Atât Bogăţeanu cât şi Bălan au afirmat că "nu i-au insultat, nu i-au ameninţat şi nu i-au agresat fizic pe poliţişti", însă au fost găsiţi vinovaţi de către două instanţe judecătoreşti.
Pe 10 februarie 2009, 17 indivizi în frunte cu "Romică Caţali" au fost condamnaţi pentru participare la atacul din octombrie 2006, asupra celor din gruparea Buricea. Nouă dintre interlopii condamnaţi au primit pedepse cu executare în penitenciar. Prin aceeaşi sentinţă, judecătorul i-a obligat pe inculpaţi să plătească, fiecare, 2.000 de lei cheltuieli de judecată. Au fost condamnaţi inclusiv cei care i-au favorizat pe atacatori, în condiţiile în care acuzaţia de distrugere a fost înlăturată prin împăcarea interlopilor, iar martorii şi-au schimbat declaraţiile, în favoarea "atacatorilor". Condamnaţii au declarat apel împotriva sentinţei. De reţinut faptul că, în această cauză, au fost audiaţi, numai la urmărirea penală, 45 de martori, plus un martor sub acoperire (ulterior deconspirat). Cu toate că de la locul incidentului au fost recuperate "arme" folosite în incident, inclusiv o toporişcă, interlopii s-au declarat nevinovaţi. Ulterior, cei din gruparea adversă au fraternizat cu ei, schimbându-şi declaraţiile, pomenindu-se astfel cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro