• membrii CJ Brăila au aprobat un proiect de hotărâre care vizează alipirea a două terenuri pe care se află cele două secţii de la Spitalul Judeţean • scopul este acela ca, după preluarea secţiilor de la constructor, imobilul să fie înscris în cartea funciară ca proprietate a judeţului
Încă un pas important în preluarea noii secţii de Cardiologie-Pediatrie de către Consiliul Judeţean Brăila de la firma care a câştigat licitaţia pentru construcţie, “Vamed” România. Pe lângă faptul că o comisie formată din funcţionari ai Consiliului Judeţean, diriginţi de şantier, «Vamed» şi constructorul «Carroponte», verifică starea clădirii la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru a întocmi ulterior un proces verbal final de recepţie parţială a lucrării, aşa cum a precizat preşedintele CJ, Francisk Chiriac, mai nou, consilierii judeţeni au iniţiat procedurile pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară după preluare.
Pe scurt, membrii CJ Brăila au avut în dezbatere la cea mai recentă şedinţă ordinară un proiect privind aprobarea alipirii a două imobile, aparţinând domeniului public al judeţului Brăila, pe care se afla investiţia cu destinaţia “Secţii de Cardiologie şi Pediatrie” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. După cum se arată în raportul proiectului, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean din 2011 “Investiţia a fost edificată în imediata apropiere a clădirii existente, pe terenul a două loturi parcelare, indentificate cu numerele cadastrale 75247 şi 14507. Lotizarea imobilului iniţial, aparţinând domeniului public al judeţului Brăila şi aflat în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, a fost o consecinţă a concesionării în anul 2006 a unui teren în suprafaţă de 5.000 mp, în favoarea societăţii ELOLA CONSULTORES SL Madrid, Spania”. În urma dezmembrării a rezultat: un imobil în suprafaţă de 26.355 mp şi un altul de 5.000 mp, ambele înscrise în cartea funciară cu numere distincte, astfel că acum, consilierii judeţeni au decis că este necesară alipirea celor două într-un singur imobil în suprafaţă de 31.355 mp, care să primească număr cadastral unic şi să figureze ca propietate a judeţului Brăila.
Dănăilă a propus un amendament, însă fără succes
Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a venit cu un amendament la acest proiect, propunând să se introducă un articol în care se precizează clar că cele două imobile ţin de Spitalul judeţean, precizând că menţionarea din titlul proiectului nu este suficientă şi că, din punctul său de vedere, ar putea exista probleme la cadastrare.
“Domnule preşedinte, este important să facem paşii cât mai repede pentru înscrierea în Cartea Funciară a acestui imobil. Noi suntem de acord cu alipirea terenului, este o chestiune procedurală. Nu este nicio problemă aici. Singura chestiune pe care am sesizat-o citind proiectul acesta - şi sper să nu ne creeze probleme pentru viitoarele înscrieri pe care le vom face -, este faptul că aceste două loturi de teren prezentate în proiectul de hotărâre sunt desenate şi individualizate fără să se facă menţiune cu privire la clădirea în care sunt aceste secţii de Cardiologie şi Pediatrie. La nivel de observaţie. Înţeleg, este imposibil să înscrii în Cartea Funciară o clădire care este amplasată pe două loturi de teren. Ori dezmembrezi dreptul de proprietate, ori alipeşti loturile respective şi aţi ales varianta de alipire. Dar chiar şi aşa, în cele două cărţi funciare existente pe care dumneavoastră le numiţi aici, pentru care aţi obţinut deja admiterea alipirii, ar fi trebuit menţionat faptul că există această clădire. Pentru că după ce noi dăm hotărârea asta, o să faceţi actele la un notar public. Veţi merge apoi la Cartea Funciară, acolo se va forma un singur lot de teren şi peste o săptămână veţi merge să intabulaţi clădirea. Şi când veţi merge să faceţi asta, cei de la cartea funciară pot spune: «Păi, când aţi dat hotărârea de Consiliu, aţi certificat faptul că acel teren este liber şi că nu există niciun fel de clădire acolo». Într-adevăr nu este posibil să o înscriem în carte, dar cred că este nevoie să adăugăm această observaţie, pentru că acea clădire există fizic”, a declarat Dănăilă.
Amendamentul lui Dănăilă a fost supus votului însă a fost respins de majoritate, cu precizarea că proiectul este deja suficient de clar. Ulterior, proiectul a fost aprobat în unanimitate, în forma sa iniţială.