Procurorii DNA au efectuat luni pecheziţii la Consiliul Judeţean Braşov şi la locuinţele preşedintelui şi vicepreşedintelui CJ, într-un dosar în care sunt vizaţi mai mulţi funcţionari, pentru fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii DNA au sigilat, luni dimineaţă, biroul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu. Conform surselor citate, procurorii anticorupţie au ridicat mai multe documente de la Consiliul Judeţean Braşov şi de la locuinţele preşedintelui CJ, Artistotel Căncescu (PNL), şi vicepreşedintelui Mihai Pascu.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că percheziţiile au loc la 15 adrese din municipiul Braşov şi din localităţi învecinate, din care două la instituţii publice de interes local, trei la sediile unor societăţi comerciale şi zece la locuinţele unor persoane fizice.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie", a precizat DNA.
Potrivit surselor judiciare, percheziţiile vizează posibile fapte de corupţie, care ar fi fost comise de funcţionari din Consiliul Judeţean şi de oameni de afaceri locali.
Sursele citate au precizat că în atenţia anchetatorilor sunt mai multe firme cu care CJ Braşov ar fi încheiat contracte de achiziţii publice.
Averea şefului CJ Braşov: 5 milioane de dolari în conturi
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, vizat de ancheta DNA privind fapte de corupţie, are în conturi 605.000 de euro şi aproape 4,5 milioane de dolari, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.
Conform ultimei sale declaraţii de avere din iunie 2013, Aristotel Căncescu deţine în municipiul Braşov un teren intravilan de 2.500 de metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi două case, de 360 metri pătraţi şi 70 metri pătraţi, prima construită în 2000 şi cealaltă moştenită în 2013.
Preşedintele CJ Braşov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro şi alte trei în valoare totală de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au fost deschise începând din anul 2006, într-unul dintre acestea fiind suma cea mai mare - 3.988.792 de dolari.
În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Căncescu a obţinut, ca preşedinte al CJ Braşov, 50.564 de lei, iar soţia sa, angajată la o firmă din Săcele, a avut venituri de 13.320 de lei.
Conform declaraţiei de interese din 2013, Căncescu este acţionar unic la SC Canaris SRL. Această firmă are activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune. De altfel, Aristotel Căncescu deţine, prin această firmă, trustul de presă Mix.
Căncescu este preşedintele CJ Braşov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Braşov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.
Firmă a unui deputat PC, vizată de ancheta DNA
Una dintre firmele vizate de ancheta DNA pentru contracte de achitiţii publice atribuite ilegal de Consiliul Judeţean Braşov este SC Gotic SRL, aparţinând deputatului PC Ion Diniţă şi care are o serie de contracte cu CJ Braşov şi cu primării din judeţ, afirmă surse judiciare.
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că ancheta procurorilor DNA vizează contracte de achiziţii publice atribuite ilegal de către Consiliul Judeţean, una dintre firmele beneficiare fiind SC Gotic SRL.
SC Gotic SRL îi are printre acţionari pe deputatul PC Ion Diniţă, lider al filialei judeţene Braşov a PC. SC Gotic SA Braşov, înfiinţată în anul 1994, are ca obiect de activitate construcţii civile, lucrări de drumuri, reţele de apă şi canalizare, precum şi închirieri de utilaje.
Alături de deputatul Ion Diniţă, la SC Gotic mai sunt acţionari şi Răzvan-Ioan Diniţă, în vârstă de 25 de ani, şi Valerica Diniţă. Împuternicit al firmei este Victor Bălăşoiu, conform datelor de la Registrul Comerţului.
Conform declaraţiei de interese depuse în 10 iunie 2014 de deputatul PC Ion Diniţă, SC Gotic SA a încheiat, începând cu 2007, o serie de contracte cu Consiliul Judeţean Braşov, precum şi cu primăriile mai multor oraşe şi comune din judeţ, precum şi cu Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi cu CNADNR, prin Direcţia Regională de Drumuri Braşov. Astfel, firma a încheiat 13 contracte cu Consiliul Judeţean Braşov, începând cu 2007.
Valoarea totală a contractelor încheiate de SC Gotic cu CJ Braşov şi cu primării din mai multe localităţi, între care Făgăraş, Sighişoara, Râşnov, Rupea, Cristian, este de peste 112 milioane de lei.
Sursele judiciare citate spun că Aristotel Căncescu ar fi controlat întreaga activitate de atribuire a contractelor către firme ale unor apropiaţi ai conducerii Consiliului Judeţean Braşov.