Mergi la conţinutul principal

Încă trei hoţi brăileni în faţa judecătorilor

* ei au mai avut de-a face cu legea, doi fiind condamnaţi pentru alte furturi, iar al treilea şi pentru violare de domiciliu şi viol

Trei tineri brăileni, de profesie hoţi, au ajuns în faţa instanţei pentru infracţiuni comise în urmă cu cinci ani. Indivizii, cunoscuţi cu antecedente penale, au dat buzna în mai multe societăţi comerciale şi au sustras bunuri pe care apoi le-au valorificat.
Marian Nicuşor Turcu, de 23 de ani, a fost cercetat în stare de deţinere şi trimis în judecată pentru trei infracţiuni de furt calificat.
Fănel Cristian Stoian, de 19 ani, a fost cercetat tot în stare de deţinere şi trimis în judecată pentru două infracţiuni de furt calificat, iar Valentin Dănuţ Olteanu, 20 de ani, pentru o infracţiune de furt.
Astfel, la data de 13 iulie 2005, o brăileancă a sesizat la Poliţia Municipiului că, în aceeaşi zi, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în cabinetul cosmetic situat la parterul unui bloc de pe Calea Galaţi şi i-au sustras geanta în care se afla un telefon mobil, portofelul cu bani şi acte de identitate, un ceas de mână şi un calculator de poşetă. În urma cercetărilor s-a stabilit că, în ziua respectivă, inculpatul Marian Turcu a trecut prin zonă şi a observat o fereastră deschisă, astfel că a decis să pătrundă în interior pentru a fura poşeta aflată pe un scaun, ceea ce a şi făcut. Inculpatul a luat din geantă suma de 90 de lei şi telefonul mobil, celelalte bunuri abandonându-le împreună cu geanta pe stradă. În august 2005, la Poliţia Municipiului s-a înregistrat plângerea reprezentantului SC Paradis SRL, care a sezizat faptul că, în noaptea de 24 spre 25 august 2005, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta cafe-barului societăţii, de pe strada Dorobanţilor, şi au sustras suma de 898 lei, marfă în valoare de 98,6 lei şi un telefon "Zapp". Cercetările au dus la identificarea hoţului, acelaşi Marian Turcu, care s-a deplasat singur la cafe-bar cu intenţia de a sustrage bunuri şi bani. El a escaladat gardul şi apoi a forţat sistemul de gratii de fereastră, reuşind să pătrundă în interior de unde a luat sume de bani, o sticlă de gin, mai multe pachete de ţigări şi pliculeţe de nes. A doua zi, tânărul a luat legătura cu prietenul său, Fănel Stoian, pe care l-a rugat să vândă produsele sustrase, spunându-i că îi aparţin şi că i-au fost date drept plată pentru serviciile aduse unui patron de firmă. Stoian a vândut bunurile contra sumei de 150 de lei, sumă pe care i-a dat-o prietenului său. Valoarea totală a prejudiciului a fost stabilită la suma de 1.147 lei, hoţul recunoscându-şi fapta.
La data de 6 noiembrie 2005, o vânzătoare de la un chioşc "Rodipet" a sesizat că, în noaptea anterioară, indivizi necunoscuţi au spart geamul vitrinei chioşcului de difuzare a presei, situat în Piaţa Săracă, reuşind să ia mai multe pachete cu gumă de mestecat şi bomboane, în valoare totală de 241 lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că hoţii sunt Marian Turcu, Valentin Dănuţ şi Fănel Stoian, care s-au întâlnit special pentru a pune la cale furtul, bunurile sustrase vânzându-le şi împărţind în mod egal banii obţinuţi. În decembrie 2006, poliţiştii au înregistrat o altă plângere din partea reprezentantului SC Electric Com SRL, care a reclamat că cineva a pătruns prin efracţie în biroul firmei, de pe strada Griviţei, şi a furat unitatea centrală de la un calculator, în valoare de 130 lei şi un telefon mobil în valoare de 100 de lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că autorul furtului este tot inculpatul Fănel Stoian.
Cei trei inculpaţi au mai avut de-a face cu legea, doi fiind condamnaţi anterior tot pentru infracţiuni de furt, iar al treilea şi pentru alte infracţiuni. Marian Nicuşor Turcu a mai fost condamnat pentru alte 6 infracţiuni de furt calificat, patru în formă continuată. La rândul său, Fănel Cristian Stoian a fost condamnat pentru 6 infracţiuni de furt, din care 5 în formă continuată. Şi inculpatul Valentin Dănuţ Olteanu a mai fost condamnat pentru 2 infracţiuni de furt calificat, o infracţiune de lovire sau alte violenţe şi una de viol.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro