România plăteşte, azi, 162 milioane euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI) din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Finanţelor Publice.
De la începutul anului, ţara noastră a rambursat peste 1,567 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.
Cea mai mare parte a sumei, respectiv peste 1,546 miliarde euro a fost plătită pe 1 ianuarie către UE, din care 1,5 miliarde euro reprezentau rambursări rate de capital, iar 46,2 milioane lei dobânzi şi comisioane. În data de 1 februarie, statul român a plătit 18,3 milioane lei către Banca Mondială (dobânzi şi comisioane), iar pe data de 5 ale aceleiaşi luni - 3 milioane euro către FMI (dobânzi şi comisioane).
Totalul sumei pe care România trebuie să o ramburseze către cele trei instituţii financiare se ridică la circa 1,860 miliarde euro în 2015.
Ultimul miliard de la FMI, necheltuit
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială. Prin acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).
Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.