Senatorul Dan Şova a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, după ce ÎCCJ a admis contestaţia DNA împotriva plasării acestuia în arest la domiciliu. Decizia este definitivă. Şova fusese plasat în arest la domiciliu pe 4 decembrie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună, menţionează agerpres.ro.
Colonel prins în flagrant
Pe de altă parte, procurorii militari ai DNA l-au reţinut pe Ştefan Enache, colonel în cadrul UM 02999, detaşat la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 30.000 de euro. Tot ieri, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA, membru al comisiei de licitaţie, în dosarul privind achiziţia de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon. El este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În dosar a fost deferit justiţiei şi Ovidiu Băncescu, angajat al unei societăţi comerciale participante la licitaţie, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În plus, procurorii DNA Constanţa l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Doru Manole, şef al reprezentanţei Tulcea a Registrului Auto Român, având şi calitatea de avocat în Baroul Tulcea, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită. În dosar au fost deferiţi justiţiei Romeo Valentin Ştefan, Nicolaie Mercur şi Cătălin Aurică, pentru mărturie mincinoasă.