Două ambarcațiuni care transportau imigranți au naufragiat joi în largul Libiei, existând temeri că sute de persoane au murit. Prima ambarcațiune, cu aproximativ 50 de persoane la bord, a trimis semnale de ajutor joi după-amiază. Cea de-a doua transporta aproximativ 400 de pasageri atunci când s-a scufundat în aceeași zi, ceva mai târziu.
Garda de coastă libiană a reușit să salveze 201 de oameni, dar mult mai mulți au fost aparent prinși în cala navei, conform unui oficial din serviciile de securitate din Zuwara, care a solicitat anonimatul. Acesta a indicat că agenții Gărzii de coastă libiene au reușit să salveze 200 de persoane, dintre care 147 au fost conduse la un centru pentru primirea imigranților ilegali din Sabratha. Refugiații care se aflau la bordul celor două vase proveneau din Africa subsahariană, Pakistan, Maroc și Bangladesh. Garda de coastă libiană, deși foarte slab dotată, a recuperat vineri dimineață 82 de cadavre.
Zuwara, situată în apropiere de granița cu Tunisia, este unul dintre principalele puncte de plecare pentru imigranți din Libia către Italia. De-a lungul celor 1.770 de km ale coastei libiene, plecările clandestine s-au intensificat după prăbușirea în 2011 a regimului condus de Muammar Gaddafi, care a provocat haos în țară, comentează Le Matin. Subminată de violențe, Libia are două guverne rivale, o situație care facilitează activitatea traficanților de persoane.
Libia este situată la numai 300 de km de insula italiană Lampedusa, unde sute de imigranți din Africa, Siria sau alte zone de conflict încearcă să ajungă în fiecare săptămână.