• este cel de-al doilea caz înregistrat la Brăila, în ultimele zile • de la ambii pacienţi au fost recoltate probe, marţi, şi trimise către Institutul Cantacuzino pentru a se confirma dacă e virus gripal ori dacă este vorba despre gripă clinică
Mai multe persoane sunt internate cu suspiciune de gripă pe secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cu evoluţie a stării de sănătate favorabilă spre medie, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare. Asta, în timp ce la Terapie Intensivă a mai ajuns o persoană de 49 de ani cu insuficienţă respiratorie, fiind suspectat de virus gripal. Este cel de-al doilea caz la Brăila, după ce o altă persoană de 42 de ani a fost dusă în Terapie, cu o formă severă de gripă. Marţi, starea acestui pacient s-a mai ameliorat. Direcţia de Sănătate Publică Brăila a trimis la Institutul Cantacuzino probe recoltate de la ambele persoane internate în Terapie, iar rezultatele vor arăta dacă vorbim despre un virus gripal în judeţul nostru.
La nivel naţional, numărul oamenilor răpuşi de virusul gripal a ajuns la 27, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Ultimele două persoane care au decedat sunt un bărbat de 70 de ani din judeţul Timiş, confirmat cu virus gripal tip A, ce suferea şi de alte boli şi nu era vaccinat anti-gripal, şi o femeie de 71 de ani din Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip A, cu condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată împotriva gripei. Specialiştii CNSCBT au explicat pentru presa centrală că România nu întruneşte, în acest moment, în ciuda exploziei de cazuri din ultima perioadă, criteriile pentru declararea oficială a unei epidemi de gripă, care nu sunt stabilite de fiecare ţară în parte, ci de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. “Unul dintre cele mai importante este înregistrarea a 1.500 de cazuri la fiecare 100 de mii de locuitori. Ne-am putea confrunta, însă, cu o epidemie de gripă peste doar două săptămâni. Măsurile de prevenţie nu diferă, însă, foarte mult în cazul unei epidemii, comparativ cu cele luate în acest moment”, notează Hotnews.ro, în urma unei discuţii cu reprezentanţii CNSCBT. Acelaşi site mai menţionează că pentru o perioadă epidemică este nevoie de succesiunea a cel puţin 3 săptămâni epidemice, cum a fost intervalul de timp 7-13 ianuarie 2018.