• Judecătoria Brăila a menţinut măsura de arest pentru Viorel Milcu • acesta a scăpat de arestul preventiv la începutul lui octombrie, asta după ce a stat un an în spatele gratiilor • dosarul în care Milcu este judecat se află pe rolul instanţei, următorul termen fiind în luna decembrie
Asistentul Viorel Milcu, acuzat de comiterea infracţiunii de viol asupra unei paciente din spital, mai stă o lună în arest la domiciliu. Zilele trecute, Judecătoria Brăila a dispus prelungirea măsurii. “În baza art. 362 Cod procedură penală (măsuri preventive în cursul judecăţii), în referire la art. 208 Cod procedură penală (verificarea măsurilor preventive), constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării la domiciliu luată faţă de inculpatul Milcu Viorel şi menţine starea de arest la domiciliu a acestuia”, este soluţia dată acum de judecătorii instanţei.
Inculpatul a reuşit să scape, după un an, de arestul preventiv, în octombrie măsura fiind înlocuită. Astfel, în data de 6 octombrie, prima instanţă l-a trimis acasă pe asistentul Milcu, contestaţia procurorilor fiind respinsă la Tribunalul Brăila, condiţii în care s-a dispus punerea în libertate a inculpatului. Chiar dacă stă la domiciliu, acuzatul este sub supraveghere şi dacă nu respectă condiţiile impuse riscă să ajungă, din nou, în spatele gratiilor. Ţinând cont de faptul că bărbatul s-a chinuit, un an de zile, să iasă din arest, cu siguranţă va ţine acum cont de tot ce i s-a impus.
Dosarul în care asistentul este judecat pentru viol a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, în octombrie 2015. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Viorel Milcu, 59 de ani, asistentul de la Chirurgie I, arestat pentru că ar fi violat o pacientă de 17 ani, care ajunsese în noaptea de 3 spre 4 iulie 2015 la spital cu apendicită acută. Anchetatorii au stabilit că, de cinci ani, el ridica, în mod necuvenit, un sedativ de la farmacia spitalului, ba chiar se folosea în fals de parafa şi semnătura unui chirurg. Minora a fost ultima victimă a asistentului, însă, în rechizitoriul Parchetului, se arată că, anterior, 22 de femei tratate ilegal cu “Dormicum” au relatat comportamentul pervers al asistentului. Oricum, în cazul minorei de 17 ani, probele ADN l-au incriminat pe asistentul Viorel Milcu, după cum au stabilit procurorii, el fiind arestat preventiv la începutul lunii septembrie 2015. Decizia privind vinovăţia sau nevinovăţia asistentului va fi luată însă de judecători.