Încă o condamnare pentru Sgîrcitu şi recuperatorii săi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă o condamnare pentru Sgîrcitu şi recuperatorii săi

* este vorba despre atacul de acum 4 ani, de la discoteca lui "Piciu", din Tichileşti * alături de Sgîrcitu, au mai primit între 4 şi 8 ani de închisoare încă şapte acoliţi de-ai acestuia * nici de această dată sentinţa nu e definitivă, cei implicaţi putând face apel

Lovitură după lovitură pentru fraţii Sgîrcitu. După ce, în urmă cu o săptămână, magistraţii brăileni l-au condamnat pe Titi Sgîrcitu la 7 ani de puşcărie şi pe Ionel la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi şantaj, acum Titi s-a trezit cu o nouă condamnare. De această dată e vorba de 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în formă agravantă.
Fapta pentru care a primit această pedeapsă s-a petrecut la 21 octombrie 2007, când, împreună cu nepotul său şi mai mulţi acoliţi, a provocat un scandal monstru la barul lui "Piciu", din Tichileşti.
Împreună cu Titi, au fost condamnaţi în acest caz şi Tudorel Sgîrcitu, zis "Doru", nepotul acestuia, (4 ani de închisoare), Dănuţ Dumbravă zis "Dan Cantonieru" (4 ani şi 2 luni închisoare), Iulian Creţu zis "Burtă" (4 ani şi 2 luni închisoare), Dănuţ Surcel (8 ani de închisoare - în contextul în care acesta este recidivist şi mai avea de executat 3 ani pentru o faptă mai veche), Marius Mocanu zis "Chioru"(4 ani de închisoare), Tudorel Roşca zis "Miza" (4 ani de închisoare) şi Dorian Gigel Chiriţă zis "Gigi Kent" (4 ani şi 2 luni închisoare). Ca şi în cazul condamnării de săptămâna trecută, nici aceasta nu este definitivă, cei implicaţi putând face apel în 10 zile de la pronunţarea sentinţei.

28sgir1Filmul atacului de la discoteca lui "Piciu", dinTichileşti

Reamintim că atacul pentru care Titi Sgârcitu a primit o nouă condamnare s-a petrecut în seara zilei de 21 octombrie 2007, la discoteca aparţinând SC "Pigmalion Com" SRL de la Tichileşti, patronată de Ionel Pitulice, zis "Piciu". Potrivit anchetatorilor, în acel moment, Titi Sgîrcitu împreună cu nepotul Tudorel şi alţi cîţiva indivizi - Dorian Chiriţă zis "Gigi Kent", Marius Mocanu zis "Chioru", Tudorel Roşca zis "Miza", Dănuţ Dumbravă zis "Dan Cantonieru", Iulian Creţu zis "Burtă", Dănuţ Surcel şi Stănel Zăvoiu zis "Vrăghioi"-, înarmaţi cu săbii şi bâte, au intrat în discotecă, căutându-l pe "Piciu". Acuzarea susţine că Pitulice garantase un împrumut acordat unui cunoscut şi Sgîrcitu venise să-i ceară camătă. Negăsindu-l pe patron, atacatorii au distrus mobilierul şi aparatura din discotecă şi l-au bătut pe barmanul Ştefan P. Martorii spun că primul care l-a lovit pe barman în cap, cu mânerul pistolului, a fost Sgîrcitu. Agresorii i-au mai lovit şi pe alţi tineri aflaţi în acel moment în discotecă, dar aceştia au refuzat să formuleze plângere penală. Procurorul anchetator relata la momentul respectiv: "Din materialul probator administrat a rezultat că pe parcursul incidentului, Sgîrcitu Titi a purtat un pistol cu gloanţe de cauciuc, cu care a executat câteva focuri în geamurile discotecii. De asemenea, Dumbravă Dănuţ, Creţu Iulian şi Chiriţă Dorian au purtat arme albe (...) Prin scandalul produs în incinta discotecii, învinuiţii au provocat o stare de panică şi indignare în rândul clienţilor aflaţi în discotecă, actele, expresiile şi manifestările acestora cauzând tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice". În local se aflau în acel moment circa 20 de tineri, care au fugit care încotro, auzind împuşcăturile şi văzându-i pe "recuperatori" cu săbii şi bâte în mâini. Alţii s-au pomenit cu câte un pumn în figură şi o sticlă-n cap, reuşind să se ascundă prin curţile sătenilor sau prin şanţ. Cei mai mulţi dintre martorii audiaţi au declarat că, în acel moment, l-au văzut pe Titi Sgîrcitu "cu pistolul în mână, la vedere şi că acesta îl striga pe «Piciu» şi înjura". Agresorul l-a ameninţat, totodată, cu moartea pe barmanul Ştefan P. şi a tras două focuri în geamurile localului.
28sgir2Cu ocazia cercetării la faţa locului, barmanul bătut a predat poliţiştilor un încărcător despre care a afirmat că a căzut din pistolul lui Titi Sgîrcitu. Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, precizează anchetatorii. Totodată, el nu a putut dovedi cu acte că deţine pistolul cu bile în mod legal - pistol ce a fost identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare -, motiv pentru care procurorii au decis disjungerea cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Deşi, iniţial, atât SC "Pigmalion Com" SRL, firma lui Ionel Pitulice, cât şi barmanul agresat s-au constituit părţi civile, solicitând bani pentru distrugerile, respectiv traumele suferite, pe parcursul procesului ambele părţi şi-au retras solicitările.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro