• tânărul a fost depistat duminică și s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
Un tânăr din Șuțești a mers la un bar din localitate cu un cuțit asupra sa. A avut ghinion, pentru că polițiștii și jandarmii au venit în control.
Duminică, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca și Făurei, sprijiniți de jandarmi brăileni și ai Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor săvârșite cu violență în mediul stradal, dar și depistarea șoferilor băuți sau drogați. Au fost legitimate 123 de persoane, controlate 90 de vehicule și testați 32 de șoferi cu aparatele din dotare. Au fost controlate societățile comerciale, precum stații PECO, săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar. ”În cadrul acțiunilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au depistat în incinta unei societăți comerciale din comuna Șuțești un tânăr ce avea asupra sa un briceag. Bunul găsit a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, au precizat polițiștii.
În total, în cursul acțiunilor de duminică, polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare de 27.540 de lei.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!