Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni, judeţul Botoşani, şi a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de amândoi părinţii şi a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de şcoală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi.
Ilie a fost primit cu multă dragoste în viaţa monahală de stareţul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi, mai apoi, al doilea patriarh al României. După ce a terminat stagiul militar, Ilie a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamţ. A predat apoi literatura română la seminarul de la Neamţ. La 8 aprilie 1936, noul stareţ, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), l-a tuns în monahism, primind numele de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul Schitului Pocrov, unul dintre cei mai cunoscuţi călugări moldoveni.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în nov. 1936, Ioan s-a îndreptat către Ţara Sfântă, împreună cu alţi doi călugări. Iar după doi ani petrecuţi în pustiu, a ajuns la Mănăstirea “Sfântul Sava”, unde s-a nevoit alţi opt ani. În anul 1947, Cuviosul Ioan a fost hirotonit preot la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim şi egumen al Schitului românesc “Sfântul Ioan Botezătorul” din Valea Iordanului, pe care l-a condus până în anul 1952.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său, Ioanichie, a intrat în obştea Mănăstirii “Sfântul Gheorghe Hozevitul” din Pustiul Hozevei. În vara următoare, s-a retras într-o peşteră, numită Chilia “Sfânta Ana”, care ţinea de Mănăstirea “Sf. Gheorghe Hozevitul”. Acolo şi-a petrecut ultimii ani pe pământ, ducând o viaţă aspră. Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veşnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de egumenul Mănăstirii “Sfântul Gheorghe”, Amfilohie, chiar în peştera care-l găzduise.
Trupul Cuviosului Ioan a rămas 20 de ani în peştera Sfânta Ana. La începutul lunii august 1980, potrivit unei tradiţii locale, conducerea Mănăstirii “Sfântul Gheorghe Hozevitul” a deschis peştera mormintelor, urmând ca osemintele cuviosului să fie duse în gropniţa de obşte.
S-a constatat cu uimire că trupul Sfântului Ioan Iacob nu putrezise. Arhimandritul Amfilohie, stareţul Mănăstirii “Sfântul Gheorghe Hozevitul”, avea să istorisească mai târziu: “Ne aşteptam să găsim numai sfinte oseminte şi nu bună mireasmă. Când am dat scândura la o parte, am văzut că părintele Ioan dormea cu trupul neatins de stricăciune, aşa cum l-am pus. Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum. Şi nicio schimbare a înfăţişării lui: mâinile, barba, părul, rasa, încălţămintea erau neatinse!”
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Cuviosul Ioan Iacob, în şedinţa din 20 iunie 1992. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată “Hrană duhovnicească”, tipărită în condiţii grafice modeste de către ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială.
