Conform canoanelor bisericeşti, pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, numit “înainteprăznuire”. Ele au, de asemenea, o perioadă de continuare sau prelungire a sărbătorii. Ziua cea dintâi a înainteserbării (înainteprăznuire) se numeşte începutul sărbătorii, iar ziua ultima a după-serbării se numeşte “odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. De astăzi, 2 ianuarie, începe Înainteprăznuirea sărbătorii Botezului Domnului (care se ţine an de an, pe data de 6 ianuarie).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul, numit şi Înaintemergătorul Domnului. Sfântul Prooroc Ioan L-a oprit pe Iisus, zicând: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”. Dar Domnul Iisus i-a răspuns că Botezul Lui este plinirea a toată dreptatea. Prin Botezul Domnului Hristos, toată firea apelor s-a sfinţit.
În momentul botezului, cerurile s-au deschis şi s-a auzit glasul Lui Dumnezeu, zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”, iar Sfântul Duh S-a coborât peste Domnul Iisus în chip de porumbel. Astfel, S-a descoperit în chip văzut oamenilor Sfânta Treime: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh. De aceea, sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, cuvânt care, în greacă, înseamnă “descoperire”.
Tot astăzi, îi prăznuim pe Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, şi pe Cuviosul Serafim de Sarov.