Sfântul Mucenic Trifon a trăit în vremea împăraţilor romani Gordian şi Decius şi a primit moarte mucenicească în anul 250 d.H., prin tăierea capului. Este socotit de creştini drept ocrotitor al grădinilor, livezilor şi păsărilor, ca unul care îndepărtează insectele dăunătoare şi păzeşte culturile de secetă şi grindină.
Născut în anul 232, în localitatea Lampsac, din Frigia, Asia Mică (astăzi, în Turcia) Trifon a fost înzestrat de Duhul Sfânt să izgonească demoni şi să vindece boli. S-a arătat mijlocitor către Dumnezeu încă din timpul vieţii, ferind satul natal de înfometare, prin oprirea unei mari invazii de lăcuste, doar cu puterea rugăciunii.
Când avea 17 ani, Trifon a scos de sub puterea diavolului pe fiica împăratului Gordian (238-249). Prin post şi rugăciune, le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului: la porunca sa, diavolul li s-a arătat tuturor sub forma unui câine negru cu ochii ca de foc. Prin această minune, a atras pe mulţi la dreapta credintă.
Noul împărat, Decius (250-253) a început să-i persecute pe creştini. La porunca lui Acvilin, mai marele Bitiniei, Trifon a fost aruncat în temniţă, la Niceea. Tânăr fiind, sfântul a îndurat chinuri cumplite, iar în ziua de 1 februarie 250 a primit moarte de martir. Stăpânitorul a poruncit să i se taie capul, dar sfântul şi-a dat duhul mai înainte de împlinirea poruncii.
Creştinii au luat cinstitul trup al Sfântului Trifon, l-au înfăşurat în giulgiu şi au pornit să-l îngroape în Niceea, însă sfântul le-a descoperit dorinţa de a fi dus în satul natal. Cinstitele moaşte au fost, astfel, aşezate în biserica din Lampsac, iar mai apoi într-o mănăstire din Constantinopol. În cele din urmă, au fost mutate la Roma.
