Mergi la conţinutul principal

Înaintea penultimei etape brăilenii au doar 4 puncte şi se află pe ultimul loc în clasament

Nu este un meci uşor pentru elevii lui Daniel Timofte, pentru că adversara CF-ului, Astra II, beneficiază de aportul unor fotbalişti care au evoluat pe prima scenă a ţării. Totuşi, partenera de joc a brăilenilor nu este o formaţie de top, ci una care se află în a doua jumătate a clasamentului şi care poate fi ţinută în şah sau chiar înfrântă, dar pentru a-şi putea realiza această dorinţă jucătorii echipei CF Brăila trebuie să abordeze întâlnirea cu ambiţie şi dăruire, nu ca pe cea de sâmbăta trecută.
Meciul dintre CF Brăila şi Astra II începe la ora 11.00 şi este arbitrat la centru de Marius Florin Constantin din Popeşti Leordeni, iar la cele două linii oficiază Joszef Fodor din Odorheiu Secuiesc şi Joszef Peter din Sfântu Gheorghe. Arbitru de rezervă este vasluianul Ciprian Amarandei, iar observatori Vasile Curt (Constanţa) şi Ion Dănciulescu (Târgovişte).

Etapa a 14-a programează meciurile:
Ceahlăul Piatra Neamţ - Concordia Chiajna
Farul Constanţa - FC Snagov
Viitorul Constanta - Delta Tulcea
FC Botoşani - Steaua II Bucureşti
CS Otopeni - Gloria Buzău
Juventus Bucureşti - AFC Săgeata Năvodari
FCM Dunărea Galaţi - Dinamo II Bucureşti
CF Braila - FC Astra II

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro