În ziua alegerilor, au fost sesizate 64 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În ziua alegerilor, au fost sesizate 64 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral

• mai mult de jumătate dintre acestea nu s-au confirmat, iar alte opt sunt în curs de verificare, precizează surse din cadrul IPJ Brăila • cele mai multe sesizări fac referire la frauda la vot, fotografierea sau filmarea buletinelor de vot, turism electoral sau continuarea campaniei electorale • în ziua alegerilor, polițiștii au verificat peste 382 de persoane și 320 de vehicule, fiind aplicate 142 de sancțiuni contravenționale

 

Bilanț al activității structurilor MAI în ziua de 9 iunie - ziua alegerilor locale și europarlamentare.

„În urma analizei realizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfășurate în contextul alegerilor europarlamentare și locale, putem confirma că atât în timpul orelor de votare, cât și pe parcursul nopții, după închiderea secțiilor de vot, a fost menținut același climat normal de siguranță și legalitate care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică. Angajații MAI au asigurat intervenția operativă la toate sesizările privind nerespectarea legii, acționând cu obiectivitate și profesionalism în fiecare situație, indiferent de persoanele implicate”, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Astfel, în ziua alegerilor, au fost sesizate, în total, 64 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 37 nu s-au confirmat (deci aproape 58% la acest moment), iar opt sunt în curs de verificare. Două sesizări nu au fost de competența structurilor MAI și au fost transmise către autoritățile competente, respectiv Biroul Electoral de Circumscripție Comunală.

În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate, 4,7% dintre sesizări făceau referire la continuarea campaniei electorale, 20% la fraudă la vot, 11% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot. Totodată, 4,7% dintre sesizări au fost despre posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor, iar 12,5% semnalau situații de turism electoral. Aproximativ 2% dintre sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de vot, iar 8% se refereau la persoane care au sfătuit alegătorii, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral.

20% dintre sesizări semnalau prezența în cabina de vot și a altei persoane, în afara celei care votează și fotografierea buletinului de vot, iar 17,1%  dintre sesizări au privit alte tipuri de fapte. Peste 57% dintre sesizările de duminică au fost înregistrate pe raza Poliției Municipiului Brăila și a secțiilor de poliție arondate. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila s-au întocmit dosare penale pentru cercetarea a 15 posibile infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 8.600 mii lei și două avertismente.

Potrivit IPJ brăila, în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 382 de persoane cu aproximativ 320 de vehicule, fiind aplicate 142 de sancțiuni contravenționale. Peste 760 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați duminică pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și a dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale. Efectivele MAI asigură în continuare măsurile de protecție la peste 35 de secții de vot din județul Brăila.

„Datorită bunei organizări și a mobilizării exemplare, structurile Ministerului Afacerilor Interne și-au îndeplinit obiectivul principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță pentru ca cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot”, se mai precizează în comunicatul IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro