În weekend, amenzi de peste 200 milioane lei vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În weekend, amenzi de peste 200 milioane lei vechi

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ. Astfel, poliţiştii rutieri, de ordine publică şi de investigaţii criminale, din cadrul poliţiei municipului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, cu sprijinul jandarmilor, au acţionat la discotecile, localurile cu program non-stop, pe străzile adiacente unităţilor de alimentaţie publică, în târgurile şi oboarele organizate săptămânal, precum şi pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ, cu scopul de a preveni comiterea faptelor de violenţă, a actelor ilegale de comerţ, a furturilor de pe tarabe, din buzunare, poşete şi genţi, de a identifica bunurile provenite din furturi şi de a reduce numărul accidentelor rutiere grave, produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie. În acest context, au fost efectuate controale la 30 de unităţi de alimentaţie publică, săli de jocuri mecanice şi pariuri sportive, 13 producători particulari, 15 asociaţii familiale şi 14 întreprinderi individuale, au legitimat 107 persoane, 52 fiind controlate corporal sumar, şi au oprit în trafic pentru control 224 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 122 de conducători auto. "Au fost constatate 85 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 20.740 de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, insp. princ. Jenel Şogor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro