În numai trei ore, peste 100 de amenzi pentru şoferii care nu au acordat prioritate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În numai trei ore, peste 100 de amenzi pentru şoferii care nu au acordat prioritate

marţi, poliţiştii au acţionat în cadrul unei acţiuni derulate la nivel naţional, pe linia prevenirii accidentelor produse pe fondul neacordării priorităţii pietonilor sau altor şoferi • au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale şi s-au reţinut 19 permise de conducere

 

Conducătorii auto care nu bagă în seamă pietonii angajaţi în traversare regulamentară şi nu le acordă prioritate au fost “arşi” la buzunare. În numai trei ore, poliţiştii le-au dat peste 100 de amenzi, pentru neacordare de prioritate pietonilor sau altor autovehicule. Cei mai ghinionişti au rămas şi fără permise de conducere.

Astfel, la data de 23 mai, în intervalul orar 07.00-10.00, Direcţia Rutieră a coordonat o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public. După acest interval orar, pe parcursul întregii zile, poliţiştii brăileni au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea şoferilor care nu acordă prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept. La acţiunile organizate au participat 43 de poliţişti brăileni, dintre care 34 din cadrul structurilor poliţiei rutiere.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regulilor de circulaţie. Dintre acestea, 12 au fost pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public şi 4 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor.

Totodată, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere pentru nerespectarea altor norme rutiere. În cadrul acţiunilor efectuate, poliţiştii brăileni au constatat 2 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro