În două zile, amenzi de 45.000 de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În două zile, amenzi de 45.000 de lei

În zilele de vineri şi sâmbătă, 9 şi 10 ianuarie 2015, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judetul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în cele două zile de controale, poliţiştii au constatat 133 de contravenţii rutiere, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 44.849 de lei. De asemenea, oamenii legii au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.
Acţiunile poliţiştilor rutieri continuă şi săptămâna aceasta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro