O pancartă pe care stă scris „Interzisă lamentarea” a fost montată pe uşa camerei Papei Francisc, potrivit unei imagini publicate pe site-ul Vatican Insider.
Sub acest avertisment, scris în italiană, alb pe roşu, este explicat, în aceeaşi limbă, că cei care nu îl respectă sunt „subiecţi ai sindromului de a se simţi mereu victime şi de a le reduce pe termen lung simţul umorului şi capacitatea de a rezolva probleme”. Prezenţa acestui semn pe uşa camerei Papei a fost confirmată pentru Reuters de jurnalista Andrea Tornielli de la Vatican Insider, care este apropiată a Suveranului Pontif.
Continuarea „avertismentului”: „Penalizarea este dublată dacă încălcarea lui are loc în prezenţa copiilor. Pentru a da tot ce e mai bun, concentrează-te pe potenţial şi nu pe limitări. Nu te mai plânge şi încearcă să îţi îmbunătăţeşti viaţa.”.
Semnul i-a fost oferit recent Papei Francisc de psihologul italian şi autorul Salvo Noe. Suveranul i-a promis lui Noe că îl va monta în biroul său.