În căutarea unui mediu democratic, socialiştii europeni îşi mută congresul de la Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În căutarea unui mediu democratic, socialiştii europeni îşi mută congresul de la Bucureşti

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) va muta congresul din 28-29 septembrie de la Bucureşti la Bruxelles, surse din cadrul partidului afirmând că la baza deciziei stau îngrijorările cu privire la încălcarea valorilor democratice de către premierul Victor Ponta, al cărui partid, PSD, este afiliat la PES. Aceleaşi surse susţin că "doar câţiva lideri" ai partidelor afiliate PES din Europa au confirmat participarea la congresul de la Bucureşti, restul fiind reticenţi la a fi găzduiţi de Ponta, care a fost criticat de la preluarea funcţiei de premier, în primăvară, potrivit site-ului EurActiv.com.
În momentul în care s-a decis organizarea congresului la Bucureşti, anul trecut, Ponta era în opoziţie. Având în vedere că alegerile parlamentare din România vor avea loc în toamnă, congresul avea ca scop să consolideze imaginea internaţională a acestuia înaintea scrutinului. Dar între timp, Ponta a preluat puterea, iar de atunci România a fost afectată de lupte politice care au atras critici inclusiv din partea Uniunii Europene.
Surse din cadrul PES au declarat că în timp ce liderii partidelor de centru-stânga nu vor să fie criticaţi în propriile ţări pentru că au fost găzduiţi de un lider atât de controversat ca Ponta, există şi preocupări ca acesta să nu fie afectat înaintea alegerilor.
Congresul PES, care are loc de două ori în cinci ani, urmează să aleagă un nou preşedinte. Singurul candidat până în prezent este preşedintele interimar Serghei Stanişev, fost premier şi lider al Partidului Socialist Bulgar, ales la 24 noiembrie 2011 pentru a-i succeda lui Poul Nyrup Rasmussen. Rasmussen, care s-a retras din activitate, a fost premier danez şi preşedinte al partidului timp de aproape opt ani. Noul preşedinte al PES va fi ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.
O decizie de a muta congresul la Bruxelles ar trebui însoţită de o motivaţie care să salveze prestigiul şi să fie folosită la nivel intern în România, acesta fiind un exerciţiu dificil pentru secretariatul PES, spuneau surse din rândul socialiştilor.

Motivaţia salvatoare

Motivaţia oficială a mutării congresului PES a venit din partea lui Hannes Swoboda, liderul grupului S&D din Parlamentul European. "Decizia de a solicita amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresului Partidului Socialist European a fost luată de PSD. Solicitarea ne-a fost prezentată verbal în această dimineaţă de către preşedintele PSD, domnul Victor Ponta, într-o întâlnire avută cu mine şi preşedintele PES, Serghei Stanişev ", a declarat telefonic pentru Mediafax Swoboda, el adăugând că această discuţie cu Ponta a avut loc la reuniunea din Africa de Sud a Internaţionalei Socialiste.
De asemenea, Swoboda a precizat că solicitarea făcută verbal de Ponta va fi urmată de textul unei scrisori pe această temă care va fi adresată de conducerea PSD, iar Stanişev va informa prezidiul PES, după care decizia privind transferarea Congresului din 28-29 septembrie de la Bucureşti la Bruxelles va fi anunţată oficial vineri, 31 august, sau la începutul săptămânii viitoare.
Potrivit lui Swoboda, decizia PSD a fost motivată de dorinţa ca acest eveniment important pentru socialiştii europeni să nu fie "umbrit de condiţiile de puternică divizare politică din România".

Iliescu, despre congresul PES: Probabil e mai comod să fie la Bruxelles

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, vede situaţia mult mai simplă: "Nu pot să comentez, fiindcă nu sunt în miezul discuţiilor. Nu cred că pe fondul evenimentelor din România, ci practic e mai comod să se reunească la Bruxelles, este o chestiune de opţiune ", a susţinut Ion Iliescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro