În arest, Sorin Oprescu şi-a redescoperit bolile de care suferă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În arest, Sorin Oprescu şi-a redescoperit bolile de care suferă

Sorin Oprescu rămâne internat şi este urmărit la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, medicii specialişti urmând să decidă dacă va fi supus unei coronarografii, în acest zile, a declarat profesor doctor Mircea Cinteză, şeful uneia din cele două clinici de cardiologie din cadrul SUUB.
„Nu ştiu ce investigaţii s-au făcut, dar potrivit procedurilor, se începe cu investigaţii neinvazive: EKG, investigaţii imagistice, analize, pentru a vedea dacă există semne de leziuni musculare ale inimii şi stabilirea valorilor zahărului in sânge", a explicat Mircea Cinteză. El a precizat că Sorin Oprescu este urmărit permanent şi că această investigaţie (coronarografia) se face atunci când sunt semne că ar exista probleme mai grave, cum ar fi un infarct sau un infarct miocardic.
„El având cele două boli principale, boală cardiovasculară şi diabet, în astfel de situaţii există opinii ale celor specializaţi şi aceşti medici se întâlnesc de facto într-o comisie pentru a analiza situaţia fiecărui pacient", a mai spus Mircea Cinteză.
Medicul a precizat că, în urma investigaţiilor, se va decide dacă în cazul lui Sorin Oprescu problemele pot fi rezolvate cu tratament, printr-o intervenţie de lărgire a arterei sau printr-o operaţie pe cord.

Grija Avocatului Poporului

Sorin Oprescu a fost adus sâmbătă, cu o dubă a poliţiei din Arestul Central al Capitalei, la Spitalul Universitar de Urgenţă, la intrarea în unitatea medicală fiind însoţit de doi agenţi. Pe durata investigaţiilor medicale, primarul suspendat al Capitalei se află sub escortă. De menţionat că Oprescu a fost, în perioada 1994 - aprilie 2006, director al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Alexandru Chiciu, avocatul lui Oprescu, afirma sâmbătă că clientul său va fi dus la spital pentru a i se face o serie de investigaţii. „Va fi dus la spital pentru investigaţii. Ni s-a aprobat cererea. Asta vine ca urmare a stării de sănătate a domnului Oprescu, a concluziilor raportului celor de la Avocatul Poporului şi, desigur, a solicitărilor repetate pe care apărarea le-a făcut în cursul urmăririi penale", a declarat avocatul.
De asemenea, într-un raport realizat de o echipă de specialişti trimisă de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu, se precizează că edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere „agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice".
Doi reprezentanţi ai Avocatului Poporului, însoţiţi un medic şi un reprezentant al unei organizaţii non-guvernamentale, au fost joi la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia lui Sorin Oprescu. Aceştia au stat de vorbă cu Sorin Oprescu şi cu conducerea Arestului Central, pentru a verifica dacă au fost respectate dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul primarului suspendat al Capitalei.
Sorin Oprescu se află de pe 6 septembrie în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, la cererea procurorilor DNA care îl acuză de luare de mită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro