În 48 de ore de la încheierea unui contract de achiziţie va trebui trimisă o notificare către ANRMAP | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În 48 de ore de la încheierea unui contract de achiziţie va trebui trimisă o notificare către ANRMAP

"Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a finalizat luni, 9 aprilie 2012, pe pagina de internet a instituţiei, secţiunea de Formulare Online conform Hotărârii nr. 219 din 2012. Prin urmare, conform actului normativ menţionat, autorităţile contractante sunt obligate să transmită către ANRMAP, prin mijloace electronice, în cel mult 48 ore de la data încheierii contractului de achiziţie, o notificare cu privire la contractul sau acordul încheiat", se arată într-un comunicat al ANRMAP.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro