Mergi la conţinutul principal

Înşelăciunile sunt activităţile preferate ale lui Nati Meir, susţin procurorii


Dobândirea de bunuri prin înşelăciune este activitatea "preferată şi predilectă" a lui Nati Meir, având în vedere faptul că în Israel a fost condamnat de 108 ori, în 94 dintre cazuri pentru înşelăciune, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în rechizitoriu.
"«Dobândirea de bunuri prin înşelăciune» pare a fi activitatea predilectă şi preferată a inculpatului, completată de lichidarea ori extragerea de CEC-uri fără acoperire, activităţi care au debutat în cursul anului 1984, continuând până în 1996, când perseverenţa sa infracţională conduce la săvârşirea de infracţiuni complexe, cum este aceea a fraudei comise în circumstanţe agravante" se arată în rechizitoiul întocmit de procurorii bucureşteni, care l-au trimis marţi, în judecată, pe Nati Meir.

În acelaşi document se arată că fostul parlamentar a avut activitate infracţională şi pe teritoriul Israelului, "de natură să evidenţieze aptitudinile sale deosebite în manipularea persoanelor cu care intra în contact ori a autorităţilor". Procurorii arată, în rechizitoiu, că Meir este condamnat, în Israel, într-un număr de 108 cauze, dintre care 94 pentru înşelăciune, patru pentru violenţă, fostul candidat la preşedinţia României fiind condamnat şi pentru zece infracţiuni de tulburare a liniştii şi ordinii publice.

Procurorii menţionează că Nati Meir a mai fost trimis în judecată tot pentru înşelăciune, fiind acuzat că a înşelat un număr mare de români, cărora le-a promis că le obţine locuri de muncă în Israel, contra unor sume de bani. "'Şi pe teritoriul României inculpatul este cunoscut pentru săvârşirea de fapte penale, fiind trimis în judecată pentru inducerea în eroare a unui număr mare de cetăţeni români, cărora, prin mijloace frauduloase, le-a creat reprezentarea că le poate obţine locuri de muncă în străinătate, în fapt inculpatul urmărind şi încasând diferite sume de bani, cu titlu de taxe ori comisioane, pe care şi le-a însuşit pe nedrept", se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor de la Parchetul Capitalei, Meir a trecut în declaraţiile de avere din perioada în care a fost parlamentar sume mai mari decât cele pe care le deţinea de fapt, tocmai pentru a îşi crea imaginea unui om cu o stare materiale foarte bună, care îşi permitea să împrumute sume mari de bani. Concret, procurorii arată că în octombrie 2005 Meir a declarat că are economii în mai multe depozite bancare din străinătate, în valoare de 1 milion de dolari şi 40.000 de euro. În urma cercetărilor efectuate cu ajutorul Interpol, procurorii au stabilit că mare parte din aceste conturi ereau închise de mai mult timp. "Apreciem că aceste sume au fost menţionate în declaraţiile de avere tocmai cu scopul creării unei imagini de om bogat, pentru care nu există nicio problemă financiară şi care poate dispune oricând de importante sume de bani", se arată în rechizitoriu.

Procurorii bucureşteni arată că cercetările vor fi continuate faţă de Nati Meir pentru înşelarea altor trei persoane, precum şi a unei societăţi comerciale. De asemenea, se arată în rechizitoriu, Administraţia Fiscală a Sectorului 2 a reclamat că Nati Meir s-ar face vinovat de infracţiuni de bancrută frauduloasă. Totodată, procurorii îi vor cerceta în acest dosar şi pe Shaham Shifra, soţia lui Nati Meir, precum şi pe cetăţeanul israelian Dhaan Meir.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a trimis marţi în judecată pe fostul deputat PRM Nati Meir, în stare de arest preventiv, în dosarul în care acesta este acuzat că a înşelat mai multe persoane, folosindu-se de calitatea sa de fost parlamentar şi candidat la preşedinţia României.
Ancheta de până acum arată, potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei NewsIn, că Nati Meir a profitat, în perioada ianuarie - octombrie 2009, de poziţia sa publică, respectiv de fost deputat în Parlamentul României şi candidat la preşedinţia României, şi i-a indus în eroare pe Silvian Filoti Ilie, Ilinca Ştefan, Marius Dumitru, Florin Drăghici, Radu Pîndici, Mariana Oţetaru, Valentin Bălănescu şi George Mantea, cărora le-a produs o pagubă de 444.235 de lei.

De asemenea, procurorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către poliţiştii din cadrul IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faţă de Nati Meir şi alte persoane, pentru înşelăciune, deoarece au fost descoperite fapte noi comise în dauna altor cinci părţi vătămate.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori străine falsificate (monedă de hârtie), procurorii au dispus, prin rechizitoriu, scoaterea de sub urmărire penală a lui Nati Meir, pe motiv că bancnotele folosite ca mijloace frauduloase, conţinând menţiunea "specimen", nu puteau fi considerate ca având putere de circulaţie, se mai arată în comunicat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro