Mergi la conţinutul principal

(+) Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, Crucii pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. În această zi, serbăm amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: 1. Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie, la anul 335 d.H. şi 2. Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629 d.H., în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o apoi cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim (Biserica Sfintei Cruci).

Crucea răstignirii a fost aflată din porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. La acea vreme, s-au găsit pe Muntele Golgotei trei cruci. Pentru a afla care a fost Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, Patriarhul Macarie al Ierusalimului le-a spus să atingă, pe rând, cele trei cruci de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, care s-a dovedit a fi Crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos.

După această minune, patriarhul a poruncit Înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Mai apoi, când împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului şi a dus-o în Împeriul Persan. Sfânta Cruce a rămas aici timp de 14 ani, până când Hosroe a fost învins de împăratul Bizanţului, Heraclie, care a dus Sfânta Cruce înapoi la Ierusalim.

Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post şi rugăciune, pentru că ea ne aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro