Înălţarea Domnului este prăznuită, an de an, la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Sfintele Paşti. În popor este cunoscută şi sub denumirea de “Ispas”. În această zi, creştinii se salută cu “Hristos S-a înălţat!” şi “Adevărat S-a înălţat!”.
Domnul Iisus Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Sfinţilor Apostoli şi a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit atunci ucenicilor despre a doua venire a Lui Hristos, pentru ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Hristos Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe Apostoli, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Ev. Luca 24, 51) în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Fapte 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor “din nor”, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să le descopere oamenilor prezenţa Divinităţii, dar să o şi ascundă de ochii celor păcătoşi.
Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la autorul creştin Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paştilor”, editată în anul 332 d.H. Din această scriere reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită, la acea vreme, odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea Domnului. Spre sfârşitul sec. al IV-lea şi începutul sec. V, sărbătoarea Înălţării s-a separat de cea a Pogorârii Sfântului Duh/Rusaliile, fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care s-a statornicit, pentru totdeauna, în calendarul creştin.
