* inspectorii șefi adjuncți ai inspectoratelor teritoriale de muncă din toată țara participă, zilele acestea, la reuniunea națională în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM) * întâlnirea de lucru la nivel național este organizată de ITM Brăila * evenimentul este dedicat datei de 11 iulie - Ziua Inspecției Muncii
Brăila, gazda reuniunii naționale în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM).
Inspectorii șefi adjuncți ai inspectoratelor teritoriale de muncă din toată țara participă, în aceste zile, la reuniunea națională în domeniul SSM, eveniment dedicat datei de 11 iulie - Ziua Inspecției Muncii. Întâlnirea de lucru este organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, la inițiativa Inspecției Muncii și reunește cei mai buni specialiști în domeniul SSM din fiecare inspectorat teritorial de muncă.
Potrivit Inspecției Muncii, subiectele supuse atenției sunt generate de teme de interes pentru specialiștii în domeniul securității și sănătății în muncă și privesc: proiectul noului Îndrumar metodologic pentru cercetarea evenimentelor; analiza de management a activității de securitate și sănătăte în muncă din 2020 și până în primele 5 luni ale anului 2023; aspecte legate de întocmirea dosarelor de cercetare; aplicarea unitară a legislației muncii și modificările legislative cu cel mai mare impact pentru piața muncii, angajatori și angajați; relația cu alte instituții în privința schimbului de informații; propuneri de organizare pentru îmbunătățirea activității, prin armonizarea procedurilor și actualizarea aplicației interne de lucru.
„Fiecare an care se adaugă la activitatea instituției noastre ne dă prilejul să facem o analiză internă obiectivă prin care ne propunem o strategie în care să păstrăm ceea ce funcționeză cu rezultate bune, dar și să îmbunătățim sau chiar să schimbăm aspecte care nu au condus la îndeplinirea optimă a obiectivelor instituționale. Ca exemplu în acest sens, în vederea unei abordări unitare, la nivel naţional, a modului de elaborare a proceselor-verbale de cercetare a evenimentelor și de întocmire a dosarelor de cercetare, Inspecţia Muncii, prin Direcţia Control Securitate și Sănătate în Muncă, a elaborat proiectul unui nou Îndrumar metodologic pentru cercetarea evenimentelor. Îndrumarul se adresează inspectorilor de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă și din Inspecţia Muncii, fiind un document intern. Proiectul a fost transmis inspectoratelor teritoriale de muncă și, cu prilejul acestei întâlniri, sunt atent analizate toate observațiile și propunerile primite. Doresc să le mulțumesc colegilor pentru participare și să-i asigur de toată deschiderea și sprijinul Inspecţiei Muncii, pentru o mai bună comunicare cu Inspectoratele Teritoriale de Muncă”, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, prezent la reuniunea de la Brăila.