Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a organizat, sâmbătă, "Ziua Porţilor Deschise". La eveniment au participat mai mulţi brăileni interesaţi de serviciile medicale oferite de spital. Astfel, începând cu ora 10.30, oaspeţii au fost întâmpinaţi de conducerea unităţii medicale, manager dr. Mihail Iugulescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu. Chiar dacă aceştia se aşteptau la o participare mai mare, după cum a spus chiar reprezentantul CJ, se pare că ploaia i-a ţinut în casă pe brăileni. Au fost în jur de 20 de persoane, care au fost conduse prin toate secţiile unităţii spitaliceşti, Computerul Tomograf şi RMN-ul fiind cele care au suscitat cel mai mult atenţia vizitatorilor. Printre participanţi s-a aflat şi un gălăţean venit întâmplător la Brăila, care s-a arătat mulţumit de aparatura din dotarea unităţii medicale brăilene.
Reamintim că în urma unei adrese a Ministerului Sănătăţii către direcţiile de sănătate publică din ţară, sâmbătă, 22 august, persoanele care au dorit să cunoască realităţile sistemului sanitar au putut participa la "Ziua Porţilor Deschise" din toate unitătile spitaliceşti.
La Spitalul Judeţean Brăila, s-a vizitat: Unitatea de Primire Urgenţe, Medicina Interna I, Compartiment Hemodializă, Laboratorul de Radiologie şi Imagistica Medicală, Laboratorul de Endoscopie Digestivă. Vizitatorii au studiat cu interes aparatura din spital şi au adresat întrebări personalulu medical, pornind de la afecţiuni care îi chinuiau pe mulţi dintre ei sau pe cei apropiaţi.
În final, a fost prezentat un material despre drepturile şi obligaţiile pacientilor, conform Legii nr. 46/2003, precum şi metode folosite pentru creşterea calităţii serviciilor medicale oferite de către personalul sanitar. La aceste discuţii au fost atinse unele puncte sensibile. Conducerea spitalului a arătat faptul că, potrivit normelor europene, fiecare pacient are dreptul la o a doua opinie din partea unui alt medic. Este însă dificil pentru că, în multe cazuri, apare acea nemulţumire din partea doctorului la care a ajuns iniţial pacientul. "Un pacient internat are dreptul la o a doua opinie medicală. Are dreptul să o ceară, dar au existat cazuri, există frecvent cazuri, de pacienţi care doresc să facă şi un CT sau alte investigaţii. Frecvent, se fac. Este un drept al pacientului, medicul trebuie să se adapteze. Din pacate nu am reuşit să depăşim perioada asta de feudalism, că este pacientul meu, patul meu, de ce se bagă un alt medic peste pacientul meu. Dar astea sunt normele europene, şi ne aliniem vrând-nevrând la ele. În câţiva ani asta va fi normalitatea", a explicat managerul Iugulescu.