Vinerea trecută, în Sala "Fănuş Neagu" de la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" din Brăila a avut loc ce-a doua acţiune din proiectul "Ziua Campionilor", invitatul special fiind boxerul Costică Dafinoiu, medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. La acţiunea organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi Academia Olimpică Română - filiala Brăila au participat vicepreşedintele FR Box, Vasile Câtea, antrenorul federal Valentin Vrânceanu şi, nu în ultimul rând, antrenorul coordonator al Centrului Olimpic de box de la Brăila, George Perţea.
Cu acest prilej participanţii de la această manifestare au urmărit proiecţii cu imagini inedite şi au descoperit dintr-o perspectivă nouă cariera sportivă a boxerului brăilean.
"Costică Dafinoiu a fost un boxer care atunci când a urcat în ring a făcut spectacol, greu îi rezista cineva trei reprize. În opinia mea, este un exemplu de urmat", a spus cu acest prilej Valentin Vrânceanu. Antrenorul federal le-a recomandat apoi tuturor tinerilor să facă mişcare pentru a avea un organism sănătos: "Nu mă adresez numai celor care practică un sport într-un cadru organizat, acest lucru are cu totul alte valenţe, eu le recomand tuturor să facă sport, sportul de masă înseamnă sănătate".
Aceleaşi recomandări le-a făcut şi Vasile Câtea: "Mă bucur să fiu alături de Costică Dafinoiu într-un moment atât de important. Şi vă spun că aveţi la Brăila un exemplu de urmat. Sportul este o formă de educaţie, acesta poate disciplina tinerii îi poate integra în societate. Viaţa de sportiv este una tumultuoasă, erodantă, însă clipele acelea când ajungi să ţi se cânte imnul nu le vei putea uita niciodată, sunt unice în viaţa sportivilor şi le doresc tuturor celor care practică boxul să aibe parte de astfel de momente".
"Artistule, ştii ce ai de făcut" erau indicaţiile antrenorului
Medaliatul olimpic le-a povestit celor prezenţi câteva episoade din cariera sa de sportiv.
"Rar reuşea un adversar să stea în picioare trei reprize. Dacă trecea de prima repriză în cea de-a doua nu mai avea nicio şansă. Atât îmi spunea antrenorul - Artistule, ştii ce ai de făcut - iar eu nu mai aveam nevoie de alte indicaţii ca să închei repede conturile cu boxerul din ring", a explicat Costică Dafinoiu.
Sursa citată a mai spus că a fost curtat de marile cluburi din Bucureşti, că a avut propuneri de a rămâne în Canada sau în SUA dar din patriotism nu le-a dat curs.
"Când am ajuns în vârful ierarhiei la categoria mea de greutate au venit şi ofertele de la cluburile importante din România, dar i-am refuzat şi pe cei de la Steaua şi pe cei de la Dinamo. Nici în strinătate nu am fost ispitit să plec. Eu am fost şi rămân un mare patriot", a mai spus Costică Dafinoiu.
După încheierea carierei de sportiv,, Dafinoiu a început munca de antrenor unde, de asemenea a vut multe satisfacţii.