După ce a vindecat nenumăraţi pacienţi şi i-a scăpat de suferinţă, profesorul kinetoterapeut Ionel Marica are nevoie şi el de ajutor, fiind imobilizat la pat. Diagnosticat cu cancer de prostată, în urmă cu aproximativ 5 ani, care s-a extins şi i-a provocat metastaze osoase, kinetoterapeutul are nevoie de ajutorul oamenilor de bine, pentru a putea merge din nou. Pentru aceasta, Ionel Marica are nevoie de un tratament intens, care se efectuează la Bucureşti şi care costă 3.000 de euro, lunar, sumă pe care nu şi-o poate permite. Tratamentul pentru regenerarea nervilor afectaţi poate dura luni de zile, în aceste condiţii costurile ajungând la sume foarte mari.
De aceea, familia lui face apel la toţi cei care pot contribui, cu o sumă oricât de mică, să facă donaţii în conturile deschise la Raiffeisen Bank, în lei - RO76RZBR0000060017474642 şi în euro - RO65RZBR0000060017474646.
De fapt, primii care au sărit în ajutorul kinetoterapeutului sunt doi foşti pacienţi, care au fost trataţi de "vindecătorul" Ionel Marica şi pot acum să stea pe propriile picioare. "Am avut ambele oase de la piciorul stâng rupte şi acest om, mare om, m-a ajutat să mă ridic. Se pare că trebuie să fac şi eu acelaşi lucru acum, să îl ajut să se ridice", ne-a spus Viorica, una dintre pacientele scăpate de suferinţă.
După cum se arată în actele medicale, Ionel Marica, în vârstă de 64 de ani, a fost internat în secţia Radioterapie - Institutul Oncologic Bucureşti, în februarie 2015, cu diagnosticul "Tumoră malignă secundară a osului şi măduvei osoase, tumoră malignă a prostatei".
Medicii specialişti au constatat fenomene de polineuropatie motorie membre inferioare, cu impotenţă funcţională membre inferioare. Pacientul a urmat tratament citostatic la Institutul Oncologic. Un alt pacient face şi el un apel: "În atenţia multitudinii de pacienţi trataţi şi vindecaţi: cunoscutul şi apreciatul profesor kinetoterapeut Marica Ionel solicită sprijin financiar. Cu orice sumă, puteţi contribui la continuarea tratamentului de refacere a sănătăţii şi prelungire a vieţii".