«Vânătoare» de braconieri în Balta Mică a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Vânătoare» de braconieri în Balta Mică a Brăilei

Pe urmele braconierilor din Balta Mică a Brăilei. În urmă cu două zile, poliţiştii au dat o raită prin Parcul Natural, împreună cu reprezentanţi ai acestuia, pentru combaterea braconajului piscicol. Aproape 30 de persoane au fost legitimate, fiind controlate 16 autovehicule şi ambarcaţiuni. Poliţiştii au întocmit dosare penale şi au dat amenzi usturătoare celor prinşi la pescuit în zona protejată.
În ziua de 12 noiembrie, echipe de poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică, Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani şi Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat în Parcul Natural Balta Mică. "Pe timpul activităţilor, poliţiştii au legitimat 28 de persoane, controlat 12 autovehicule şi 4 ambarcaţiuni, şi au verificat două unităţi cu profil comercial. Totodată, au constatat 3 infracţiuni, pentru care au întocmit dosare penale, două conform Codului penal şi una la OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.120 de lei, 4 conform OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, două în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, şi două la Legea 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Echipele de control au confiscat două plase de pescuit comercial din fir textil, cantitatea de 12 kg peşte de diferite specii, şi 47 de sticle cu băuturi alcoolice. Miercuri, la ora 18.00, poliţiştii au depistat trei persoane, care se aflau pe un canal de irigaţii aparţinând unei societăţi comerciale, şi pescuiau folosind o plasă de pescuit comercial. Cei depistaţi erau Dumitru D. (28 de ani), din comuna Frecăţei, George M. (45 de ani), din municipiul Ploieşti şi Valentin F. (43 de ani), din comuna Valea Călugarească, judeţul Prahova.
Pe numele lor s-a întocmit dosar penal pentru infracţiuni pedepsite de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Unealta pentru pescuit, deţinută ilegal, a fost ridicată în vederea confiscării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro