Campania electorală le-a lăsat un gust amar deputaţilor Vasile Varga (PNL) şi Alexandru Nazare (PDL). Ieri, în cadrul unei întâlniri cu presă, cei doi au ajuns la concluzia că bătălia electorală pentru prezidenţiale a fost cea mai "oribilă" şi "murdară" campanie din toate timpurile. Dacă pe Varga îl supără implicarea Poştei Române în campania electorală a candidatului PSD, Victor Ponta, Nazare se arată dezgustat de "minciunile grosolane" postate în toate publicaţiile, bannerele şi pliantele social democrate. "A fost cea mai oribilă campanie care a existat până acum! Nu poţi să implici o instituţie a Statului care este Poşta Română, în campania electorală! Să faci un contract şi să duci nişte fluturaşi unor oameni nevoiaşi, în care scrie «Atenţie, Klaus Iohannis vrea să vă diminueze pensiile». Ce-o să creadă bietul om? E oribil ca o instituţie a statului să facă acest lucru legal", a declarat parlamentarul liberal. La rândul său, Nazare a atras atenţia că brăilenii care votează pentru Victor Ponta la prezidenţiale girează, astfel, pentru reîntoarcerea preşedintelui suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu în fotoliul de şef al administraţiei judeţene. "A fost într-adevăr cea mai murdară campanie electorală. Cu nişte minciuni grosolane. Nu cred că s-a mai minţit în halul acesta. Poate prin anii 90, dar nici atunci. Inclusiv la noi, la Brăila. Cu panouri mincinoase, cu tot felul de mizerii puse în centrul oraşului, fluturaşi otrăviţi. Ponta minte, oricât, oricând şi în orice fel, pentru a ajunge la Cotroceni. Un vot pentru Ponta este un vot pentru Bunea. Dacă îl votaţi pe Ponta, giraţi pentru întoarcearea lui Bunea Stancu la Consiliul Judeţean", a fost mesajul deputului democrat liberal. În plus, acesta a declarat că din punctul său de vedere, cărţile sunt deja făcute în diaspora şi că votul românilor va rămâne blocat şi în turul doi. "Dacă Turcia, care nu este stat membru al Uniunii Europene, poate să organizeze în Germania, spre exemplu, secţii suplimentare care nu sunt organizate în consulate şi ambasade, atunci România care este membru UE, de ce nu poate face acest lucru? Nu există vreun motiv plauzibil prin care să se motiveze acest blocaj al secţiilor înafara ţării. Nu se va rezolva această problemă. Meleşcanu e doar o şmecherie, iar Victor Ponta poate răspunde penal pentru faptul că a blocat votul românilor din diaspora. Blochează acest vot pentru că este un candidat manevrat de baronii PSD. Nu vorbeşte pe limba sa, ci doar ceea ce îi este dictat de către alţii", a încheiat parlamentul PDL.