«Tineri exploratori ai mărilor» la Liceul «Mihail Sebastian» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Tineri exploratori ai mărilor» la Liceul «Mihail Sebastian»

În aceste zile, la Liceul "Mihail Sebastian" are loc cea de-a cincea întâlnire din cadrul proiectului "Tineri exploratori ai mărilor" (Young explorers of the sea 2013 - 2015). Zeci de elevi şi profesori din: Germania - Neues Gymnasium Wilhelmshaven, Estonia - Tallinn Technical Secondary School, Grecia - Geniko Lykeio Agrias, Polonia - Gdanskie Autonomiczne Gimnazjum, Turcia - Huseyin Rahmi Gurpinar Cok, Spania - IES Antoni Maura şi Italia - Liceo Ginnasio Verga - Adrano s-au bucurat de întâlnire şi au participat la evenimente. Sâmbătă, chiar la liceul brăilean a avut loc prima întâlnire a vizitei, când musafirilor europeni li s-au prezentat elemente din istoria şi geografia Brăilei. Activitatea a continuat cu o vizită la Muzeul Brăilei, unde s-a vizionat filmul "Mica Europă", care evidenţiază multiculturalitatea Brăilei, după care s-a făcut o plimbare pe Dunăre până în Balta Mică a Brăilei.
Duminică s-a făcut o excursie tematică la Tulcea, unde s-a vizitat acvariul din Complexul "Delta Dunării" şi cetatea Enisala. Astăzi se fac prezentările tematice ale tuturor ţărilor implicate în proiect, iar elevii musafiri participă şi la unele ore.
Acest proiect Comenius va avea ca produse finale panourile din şcoală referitoare la importanţa menţinerii apelor curate, un site, o revistă, dar se vor realiza şi diferite prezentări power-point, filmuleţe, care vor putea fi apoi folosite la ore ca material didactic. "După ce am primit anul trecut aprobarea de a realiza proiectul, am format o echipă minunată care munceşte cu drag pentru atingerea obiectivelor. Tematica proiectului este marea, pentru că ea uneşte continente şi ţări ale Europei. Prin acest proiect noi reuşim nu numai să conştientizăm importanţa unor mări curate, dar se îmbunătăţeşte şi limba engleză a copiilor, se cunosc tradiţiile şi obiceiurile din fiecare ţară. Astfel, în final, toţi copiii şi profesorii realizează că facem parte dintr-o mare familie numită Uniunea Europeană", a explicat coordonatorul proiectului, prof. Oana Olivia Neicu. Directorul Liceului "Mihail Sebastian", prof. Raluca Ionescu, a precizat că atunci când s-a depus acest proiect s-a dorit să fie o oportunitate şi pentru elevi, şi pentru profesori. "Vrem să le arătăm copiilor că la şcoală se poate face şi altceva decât ore, să le arătăm că se pot dezvolta personal aici. Noi considerăm că în spatele formalului stă foarte multă muncă pentru nonformal, încercăm să aducem nonformalul în şcoală", a punctat prof. Raluca Ionescu, directorul Liceului "Mihail Sebastian". Un alt element important al proiectului este faptul că elevii musafiri sunt cazaţi la elevii brăileni şi astfel se realizează prietenii şi se cunosc mai bine tradiţiile şi obiceiurile din Europa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro