Mergi la conţinutul principal

«Terorist» în familie, la judecată

* un bărbat este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violare de domiciliu, și două infracțiuni de loviri sau alte violențe * individul a fost trimis în judecată de procurori, el fiind acuzat că și-a agresat fosta concubină șI pe fosta soacră

 

 

 

Un brăilean a încălcat ordinul de protecție și a mers la locuința fostei concubine, unde a agresat-o pe femeia care i-a fost alături, dar și pe mama acesteia, adică fosta soacră. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului George Florinel O. (nume postat pe site-ul instanței) aflat în stare de arest preventiv.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prev. de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, violare de domiciliu, prev. de art. 193 Cod penal, și două infracțiuni de loviri sau alte violențe (persoane vătămate B.A. și B.D.). “La data de 18 noiembrie 2023, inculpatul O.G.F. s-a deplasat la domiciliul fostei sale concubine, B.A., și a încălcat astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis prin sentința civilă a Judecătoriei Brăila. Inculpatul a lovit-o cu pumnii în zona capului pe fosta soacră și pe fosta sa concubină, provocându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare între 8-10 zile de îngrijiri medicale”, au stabilit procurorii.

V-am informat despre acest caz în ediția din 20 noiembrie 2023, în baza datelor transmise de polițiști. Un bărbat de 31 de ani, din localitatea Romanu, a fost atunci reținut de polițiști și arestat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violență în familie. Pe data de 18 noiembrie, bărbatul a pătruns într-o anexă a locuinței fostei sale concubine și a agresat-o pe mama acesteia, apoi a lovit-o cu pumnii în zona feței și pe fosta sa concubină. A încălcat astfel obligațiile ce i-au fost stabilite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Brăila.

Din cercetările efectuate, a mai rezultat că prin prisma relației tensionate dintre suspect și persoana vătămată, anterior acestui ultim ordin de protecție admis de instanță, față de suspectul George Florinel O. au mai fost emise și alte ordine de protecție, după cum arată magistrații. Un ordin de protecție provizoriu este din 24 august 2021, urmat de un ordin de protecție admis cu o durată de 6 luni, începând cu data de 31 august 2021. A mai fost alt ordin de protecție provizoriu din 11 martie 2022, cererea de emitere a ordinului de protecție fiind, însă, repinsă de instanță.

Alt ordin de protecție provizoriu a fost în data de 3 septembrie 2023, cererea de emitere a ordinului de protecție fiind de asemenea respinsă de instanță.

 

Inculpatul a început Anul Nou la arest

După ultimul atac, individul a ajuns în arestul Poliției. Potrivit judecătorilor, se constată că pentru infracțiunea de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse, conform prevederilor art.47 din Legea nr.217/2003, republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice este prevăzută pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 Cod Penal, legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă. “Se constată că, raportat la aspectele anterior menționate, la dosar există elemente din care rezultă că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind proporțională cu gravitatea acuzației aduse și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acestuia”, au stabilit judecătorii, la momentul când au dispus arestarea preventivă, la data de 19 noiembrie 2023.

Ultima prelungire a arestării față de inculpat a fost făcută la data de 12 ianuarie 2024, la Judecătoria Brăila. După cum se arată pe site-ul instanței, se constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O. George Florinel, în stare de arest preventiv, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție; violare de domiciliu;  lovire sau alte violențe, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal ( concursul de infracțiuni). “Menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul O.  George Florinel (mandat arestare preventivă din 19.11.2023 a Judecătoriei Brăila), până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Cu drept de contestație, în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția pronunțată de prima instanță.

Culmea, inculpatul a formulat contestație, în speranța că va scăpa de arest. Dosarul a ajuns la Tribunalul Brăila, iar la ședința din 17 ianuarie 2024  judecătorii au respins ca nefondată contestația formulată de inculpatul-contestator O. George Florinel împotriva încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2024, pronunțată de Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro