• ieri dimineaţă, bagajul voluminos trântit în iarbă a atras atenţia oamenilor care au suspectat prezenţa unui material exploziv • s-a dat alarma la numărul de urgenţă 112, la ora 7.00, iar poliţiştii au izolat zona şi au interzis accesul elevilor în liceele din zonă • a durat aproape jumătate de oră până când s-a stabilit că nu este niciun pericol
Geamantanul buclucaş. Ieri dimineaţă, bagajul voluminos aruncat pe spaţiul verde de pe Bulevardul Cuza i-a cam speriat pe oamenii care treceau prin zonă, mulţi fiind elevi care veneau la cele două licee - Bălcescu şi Hariclea Darclee. Toţi s-au gândit la ce este mai rău: în geamantan putea fi o bombă.
S-a dat alarma la numărul de urgenţă 112, iar poliţişti, jandarmi şi lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila au mers imediat în locul indicat. S-a interzis accesul în unităţile de învăţământ a elevilor şi profesorilor, fiind restricţionată şi circulaţia autovehiculelor. A durat aproape jumătate de oră până când adevărul a ieşit la iveală, timp în care toată lumea a fost ţinută la distanţă. Norocul a fost că s-a putut vedea în interiorul geamantului abandonat, astfel că nu a mai fost nevoie de intervenţia specialiştilor de la Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informaţii Brăila.
Un echipaj de poliţie de la Ordine Publică a fost primul care a ajuns în zona unde se afla geamantanul suspect, mai exact pe scuarul din faţa Colegiului Bălcescu. Poliţiştii au analizat cu atenţie şi au constatat că este vorba despre un bagaj mai vechi, rupt, astfel că s-a putut vedea în interior. Acesta era gol. Oricum, acţiunea de verificare nu a durat foarte mult, iar în final s-a constatat că nu este niciun pericol. În aceste condiţii, toată activitatea şcolară şi traficul rutier din zonă au revenit la normal şi toată lumea a răsuflat uşurată.