După o iarnă cu multe incertitudini privind viitorul echipei, CF Brăila, cu patroni noi, şi-a continuat activitatea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării şi este gata de reluarea campionatului. Echipa fanion a oraşului a pierdut doi titulari, pe Bosoi şi Ciocâlteu, dar s-a întărit cu cinci jucători, Costel Roşu, Petean, Spătaru, Claudiu Ionescu şi Ghiocel. Cu toate că din cauza zăpezii căzute în cursul lunii ianuarie nu a avut la dispoziţie niciun teren pentru pregătiri, Alin Pânzaru a găsit soluţii ca echipa sa să dispute câteva partide amicale. Cu o zi înaintea meciului oficial cu Farul Constanţa, antrenorul brăilean consideră că echipa poate să-şi realizeze obiectivul, accederea la turneul play off.
- Echipa este mai puternică acum faţă de cea din prima parte a campionatului ?
- Mai puternică nu, doar mai acoperită pe posturi. Au venit jucători diferiţi de cei care au plecat, dar apropiaţi ca valoare, care sperăm să ne ajute la realizarea obiectivului. Dar una se joacă în meciurile amicale, altceva în cele oficiale. Cel mai mult mă bucură faptul că tot lotul este valid, Câmpeanu se pregăteşte cot la cot cu ceilalţi colegi. Avem variante pentru toate posturile.
- Meciurile de verificare au fost edificatoare în vederea alcătuirii primului unsprezece ?
- Jocurile amicale disputate au fost doar o completare a pregătirii fizice. Din cauza ninsorii, în Brăila nu am avut un teren unde să ne antrenăm tehnico-tactic sau să jucăm meciuri de verificare, dar ne-am descurcat. Fizic stăm foarte bine, dar toate echipele din zona noastră s-au confruntat cu astfel de probleme. Ca o concluzie, la prima vedere pot spune că avem o echipă competitivă, sper ca toţi jucătorii să se comporte conform aşteptărilor noastre şi ale suporterilor brăileni şi atunci când va începe campionatul.
- Accederea la turneul play off nu este un obiectiv cam îndrăzneţ ?
- Nu. Va fi o luptă aprigă în care vor fi angrenate Gloria Buzău, echipă care deja este în acea zonă, SC Bacău, Unirea Târlungeni, Farul Constanţa şi CF Brăila. Chiar şi Rapid CFR Suceava are teoretic şanse să ajungă în prima jumătate a clasamentului. Pe noi ne despart doar patru puncte de realizarea acestui obiectiv, matematic avem şanse, fotbalistic vorbind trebuie să tratăm fiecare meci ca pe o finală. Accederea la turneul play off este unicul nostru obiectiv şi trebuie să-l realizăm.
- Este echipa pregătită să câştige meciul cu Farul şi pornească cu dreptul în 2014 ?
- Da, eu consider că suntem pregătiţi să abordăm la victorie primul meci oficial din acest an. Farul arată mai bine decât în prima parte a campionatului, au schimbat de curând antrenorul şi probabil că se va crea o emulaţie la nivelul echipei. Nu va fi un meci uşor pentru noi, dar am încredere în jucători şi sunt convins că vom câştiga. Vom lua o gură de oxigen şi apoi vom pregăti pas cu pas toate meciurile.
- Aşteptaţi sprijin şi din partea iubitorilor de fotbal din oraş ?
- Sper ca sâmbătă în tribunele Stadionului Municipal să vină cât mai mulţi spectatori şi să ne ajute să pornim cu dreptul în sezonul de primăvară.