Atât mi-a mai rămas! Să scriu! Timp de patru luni am uzat de legislaţia acestei ţări pentru a sesiza o situaţie ce a pornit de la un articol pe care l-am scris pe 9 iulie a.c., în cotidianul Obiectiv- Vocea Brăilei, "Revendicatorul de copii orfani", şi care a dus la declanşarea unei avalanşe de acte de hărţuire şi ameninţare chiar cu moartea asupra mea şi a familiei mele.
Cu gust amar constat în tot ceea ce mi se întâmplă de când, ca jurnalist şi cetăţean, am sesizat autorităţile, că în instituţiile statului există o veşnică stare de nepăsare şi neputinţă, ceva de genul "Las-o, mă, că merge şi aşa!"
Concret, pe 9 iulie am scris articolul "Revendicatorul de copii orfani" după ce am consultat patru surse autorizate, implicate, inclusiv pe Ştefan Stan, de 29 de ani, brăileanul care se dă drept "preşedinte al unui partid" (de unde şi existenţa fotografiei sale în arhiva publicaţiei noastre) şi "cântăreţ bisericesc", singurul român care a cerut statului să fie recunoscut, fără test ADN, drept tată a doi minori din Protecţia Copilului.
Am vorbit o oră şi 40 de minute cu Stan, potrivit înregistrării audio pe care o deţin, i-am spus că sunt jurnalist, că-l voi cita într-un articol de presă, a recunoscut că a revendicat doi copii, ba chiar în primul caz a spus "e o greşeală"...
Alte probe: înscrisuri oficiale şi puncte de vedere de la Protecţia Copilului, de la asistentul maternal ce-l are în grijă pe ultimul dintre minorii ceruţi de Stan, dar şi de la copil, pe care i-am citat sub protecţia anonimatului, documente puse la dispoziţie de către sursele abordate, plus declaraţii de la autorităţile implicate.
A doua zi, pe 10 iulie, Ştefan Stan a negat vehement tot ceea ce am scris şi în loc să mă dea în judecată - aşa cum ar fi fost normal dacă se considera lezat -, a pornit "o anchetă" pe cont propriu cu privire la persoana mea: unde stau, nevasta cui sunt, cum îl cheamă pe copilul meu, ce alt job mai am, când încep serviciul, când plec...
Şi a început ba să mă sune, ba să-mi ţină calea şi să mă ameninţe cu acte de violenţă, ba să posteze pe Facebook şi pe site-ul www.obiectivbr.ro injurii şi ameninţări însoţite de fotografii cu mine, chiar a comentat la fotografii cu fiul meu, ba să mă urmărească pe stradă sau în instituţiile în care mergeam ca ziarist. S-a mişcat atât de repede încât, pe 11 iulie, deţineam deja peste 20 de înscrisuri şi două înregistrări care demonstrau hărţuirea şi ameninţarea. Unul dintre printscreen-uri conţinea mesajul: "Vrei acte de violenţă, îţi arăt eu acte de violenţă, nu mă fă, că ştiu să fiu şi violent!". Acest mesaj a fost transmis de Ştefan Stan şi pe e-mailul de serviciu al soţului meu şi a constituit, de asemenea, probă în dosar.
Patru luni de aşteptare. Nicio instituţie nu reacţionează!
Pe 11 iulie am depus plângere pentru hărţuire şi ameninţare. Am ataşat la plângere toate înscrisurile şi înregistrările şi am cerut proba cu martori. După audieri şi paraaudieri, dosarul a luat număr unic de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Şi am aşteptat. Între timp, Stan a continuat cu mesaje, telefoane şi alte postări în spaţiul public, dar şi pe e-mailurile pe care le cunoştea. A trimis chiar şi un soi de drept la replică, un text plin de injurii şi greşeli gramaticale, pe care îl postase deja în spaţiul public de la sine putere, însoţindu-l de fotografia mea, pe care a furat-o, probabil. Am adăugat la dosar probe şi iar probe.
La Poliţia Municipiului - unde ofiţerii de cercetare n-au acces la Internet, ba chiar am sesizat că unii nu ştiu de unde se deschide computerul, darămite să mai înţeleagă ce este aceea ameninţarea cu moartea în spaţiul public numit Facebook! - am depus înregistrările în formatul cerut. Şi am aşteptat. Am computerul plin de dovezi de hărţuire şi ameninţare. În septembrie, am fost chemată din nou la Municipiu, de astă dată la Cercetări Penale, moment în care am sesizat că dosarul cu pricina, în loc să se îngroaşe, se subţiase semnificativ. Am întrebat ce se întâmplă şi mi s-a răspuns: "Nu ştiu! Ce înregistrare? Ce printscreen-uri?".
N-am vrut să cred că probele depuse de mine au dispărut din dosar şi nici că dosarul nu fusese numerotat, că nu se întocmise proces verbal de primire a probelor. Am reconstituit materialul probatoriu. Ba chiar am adăugat încă două plângeri, una cum că Stan m-a urmărit şi pe stradă mi-a adresat ameninţări, alta cum că s-a năpustit asupra maşinii mele în timp ce conduceam şi aşteptam la semafor, cu intenţia de a urca pe scaunul din dreapta, pe Bulevardul Independenţei. La un moment dat, în timp ce eram audiată ca parte vătămată în dosar, în biroul unui ofiţer de la Cercetări Penale, Ştefan Stan a intrat în încăpere şi m-a abordat în stilul lui caracteristic: "Da, ce faci aici?! Ai venit să...Te fac eu pe tine!".
Ofiţerul, nicio reacţie! Am rămas şocată că îl asculta, ba chiar i-a acceptat nişte hârtii care, în opinia lui Stan, demonstrau că nu m-ar fi sunat niciodată, însă hârtiile, nişte desfăşurătoare, erau atât de şterse, încât nu se distingea nici numărul de telefon al lui Stan, darămite acelea apelate ori pe care se transmiseseră mesaje! Am aflat chiar că Stan m-a urmărit şi că a intrat în sediul Poliţiei special pentru a mă aborda. Şi a făcut-o! Direct, în prezenţa unui om al legii care, la un moment dat, am avut sentimentul că se teme de acest Stan la fel ca şi mine. "Trebuia să-l percheziţionez? Dacă avea asupra lui vreun cuţit?", mi-a mărturisit cu ton scăzut, după ce tot eu am găsit puterea să-i atrag atenţia lui Stan că este în sediul Poliţiei şi că afirmaţiile sale sună cel puţin a "tulburarea ordinii şi liniştii publice".
Totul a culminat cu o postare de marţi, de pe grupul public "Nu eşti din Brăila dacă...". Redăm parte din postarea lui, exact aşa cum a fost scrisă: "Stefan Stan: MAI BINE MUREA ........ ASTA ORDINARA DE JURNALISTA NICOLETA BUTNARU IN CLUBUL COLECTIV DECAT SA MOARA ATATEA TINERI NEVINOVATI Stimati braileni: Vreau sa va marturisesc cu durere urmatorul lucru: la scurt timp dupa moartea bunicii mele si a Parintelui Vasilescu Mihai-Gabriel, care mi-a fost ca un tata, am fost nevoit sa trec printr-o noua experienta dureroasa: însingurarea mea totala în urma publicarii articolului „Revendicatorul de copii orfani" de catre doamna Nicoleta Butnaru, în data de 9 iulie, 2015". Greu de explicat cum "cu durere" poţi să ceri moartea cuiva.
Mesajul însoţit de fotografia mea: "Aceasta este jurnalista care aş fi preferat să moară în Colectiv"
Între timp am aflat că atât preotul, cât şi bunica lui Stan au decedat la câteva săptămâni după publicarea articolului, dar oricum acest aspect nu scuză limbajul şi faptele lui Ştefan Stan. Mai mult, Stan a pierdut procesul de stabilire a paternităţii în cazul celui de-al doilea minor, despre care am scris, fiindcă s-a constatat că actul de naştere pe care el îl obţinuse era eliberat în baza unei declaraţii pe propria răspundere, dată în fals la un notar, la DrobetaTurnu Severin. Legea (sic!) permite acest lucru, însă instanţa a dispus trimiterea lui Stan în judecată pentru fals în declaraţii. De aici şi furia lui Stan: "Doream mult sa-mi pot dedica întreaga viata cresterii si educari unicului meu fiu, Mihai, sa fiu alaturi de el, pe drumul sinuos al vietii. Acest vis al meu avea sa se naruie treptat dupa publicarea articolului sus-mentionat, al carui scop avea sa fie pe deplin atins: 1. procesul privind reintegrarea minorului „Mihai" în familia mea a fost suspendat definitiv; 2. Parchetul de pe lânga Judecatoria Braila a dispus anularea certificatului de nastere al minorului „Mihai" din care rezulta ca eu eram tatal copilului;
3. dupa ce am publicat dreptul meu la replica cu privire la acest articol, doamna jurnalist Nicoleta Butnaru a depus plângere la Parchetul de pe lânga Judecatoria Braila, pentru hartuire si amenintare. În concluzie: La ce ar trebui sa ma mai astept din partea doamnei Nicoleta Butnaru? Cititi si vedeti pe mana cui vreti dragi parinti sa va dati copii ca sa invete jurnalistica si ziaristica la palatul copiilor copii vostri vor fi nenorocoti pe viata daca alegeti sa ii dati pe mana profesoarei Nicoleta Butnaru care preda copiilor cursuri de ziaristica si jurnalistica iar ca sa va convingeti iata si dovezile pe care se bazeaza afirmatiile mele. În speranta ca mi-ati înteles durerea, astept un sprijin moral din partea voastra.
Va multumesc! ACEASTA ESTE JURNALISTA CARE ASI FI PREFERAT ASA MOARA IN CLUBUL COLECTIV DECAT SA MOARA ATATEA TINERI NEVINOVATI".
După acest text pe care intenţionat l-am lăsat cu greşeli gramaticale, Stan a postat fotografia mea pe care, se pare, o are deja salvată în computer şi o foloseşte ori de câte ori i se pune pata.
Lucrurile nu s-au oprit, marţi, la nivelul de mesaj postat pe Facebook. Când am vrut să plec din redacţie, l-am văzut pe Stan aşteptându-mă lângă maşină. Am sunat la 112.
Lungul drum al unei cercetări penale
Am comunicat dispecerului Poliţiei starea de fapt, că am primit ameninţări cu moartea şi că...."trimitem imediat echipaj", spune dispecerul, dar abia după circa 10 minute, un echipaj a ajuns la sediul redacţiei, deşi acesta se află foarte aproape de ambele sedii ale Poliţiei şi în două minute ar fi ajuns o patrulă chiar şi pe jos.
"Ce e, unde e?! Unde-i persoana sechestrată?! Unde-i magazinul?!", m-a întrebat precipitat poliţistul care a ajuns la faţa locului. "Poftim?!", întreb. "Aşa ni s-a zis, că sunteţi cu cuţitul la gât şi de aceea am venit repede!", răspunde poliţistul. "În zece minute...individul mi-ar fi tăiat gâtul de multe ori!", şi fac un gest de lehamite. Aflu aşa că omul venea tocmai din Barieră, unde avea altă misiune: "Suntem puţini, asta e!", îmi spune poliţistul. Şi-l cred. Mergem la Municipiu, la "Evenimente". O atmosferă sumbră, o încăpere murdară, cu pereţii scuipaţi, cu urme de picioare, cafea...mai ceva decât într-o toaletă publică, cu un birou de acum o mie de ani, scrijelit, unsuros de atâtea lichide câte s-au vărsat de-a lungul timpului pe el şi-un scaun cum am mai văzut pe la casele memoriale, dar care stă strâmb, şi-i murdar ca şi biroul, e clar că-i mai mult de decor. Îmi vine să nu mai reclam nimic şi să plec cât mai departe. Oamenii se scuză pentru mediul în care trebuie să vorbim: "Asta-i treaba la noi...Nu vă atingeţi să nu vă murdăriţi!". Doi poliţişti, între care un ofiţer, vin repede să-mi ia declaraţie şi mă mută într-un birou mai "omenos", dar cu acelaşi gen de mobilier vechi, rupt, obosit. "Astea-s condiţiile în care lucraţi?!", zic. Şi poliţiştii nu răspund, dar privirea lor spune multe, după care se pleacă, ruşinată, parcă. Spun numele "Stan Ştefan" şi oamenii îşi pun mâinile în cap: "Vai, ăsta ne-a reclamat pe mulţi dintre noi...". Aflu ceva mai târziu că Stan a depus zeci de plângeri atât la Poliţie şi Parchet, cât şi la instanţele de judecată, dar şi pe numele lui sunt alte câteva plângeri. "E dreptul lui!", mi s-a răspuns din toate părţile. Cum aşa?! Se poate ca un singur om să ţină ocupaţi pe puţin 50 de oameni ai legii după bunul său plac şi el să umble liber după jurnalişti cărora le doreşte moartea?! Da, se poate!
Ieri, m-am interesat din nou despre dosarul deschis pe 11 iulie, la care ar trebui să se conexeze plângerea depusă marţi seara: "Nu e la Poliţie!", "Nu e nici la Parchet!", "La instanţă? Nicidecum!"- au fost replicile pe care le-am primit. Mi s-a spus să fac o cerere astăzi, că doar azi e program, şi-n două, trei zile se va rezolva. Serios?! Două, trei zile în care se va întâmpla ce?! Stan mă va căuta din nou şi poate de astă dată îşi duce planul la îndeplinire?! "Asta-i legea! Asta-i legea, Nicoleta!", mi s-a mai spus. Aşa e, asta-i legea!
