«Spaima bisericilor» loveşte din nou. Pe lângă banii din cutia milei, a furat chiar şi vinul pentru împărtăşanie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Spaima bisericilor» loveşte din nou. Pe lângă banii din cutia milei, a furat chiar şi vinul pentru împărtăşanie

* un brăilean a fost arestat şi acum este judecat pentru furt calificat, asta după ce a furat  bani şi vinul pentru împărtăşanie din biserici din municipiu * inculpatul M.L. a dat trei lovituri, una în luna august, când s-a ascuns într-o biserică şi a sustras din pangar un portofel cu 300 lei * în septembrie, inculpatul a forţat uşa de acces a unei alte biserici şi a sustras din cutia pentru donaţii, suma totală de 600 lei, iar în octombrie a mai furat  2 lei din cutia milei, precum şi două sticle cu vin din altar * potrivit unor surse, inculpatul M.L. este cel cunoscut ca fiind spaima bisericilor şi care în anii trecuţi a mai dat asemenea lovituri în lăcaşurile de cult

 

Alina MIHAI

 

În prag de sărbători, brăileanul cunoscut ca fiind “spaima bisericilor”, dă alte lovituri în lăcaşurile de cult din municipiu. Inculpatul Leonard M. este cunoscut ca fiind hoţul profesionist din lăcaşurile de cult. Anul acesta, el a dat trei lovituri la biserici, de unde a furat banii din donaţii, din cutia milei, dar şi vinul din Altar folosit la împărtăşanie. Individul este în stare de recidivă, el fiind eliberat chiar anul acesta din peniteciar, după efectuarea unei pedepse cu închisoarea. Şi nu a stat prea mult liniştit. Acum a ajuns din nou la arest şi este trimis în judecată pentru furt calificat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila s-a dispus trimiterea în judecată faţă de inculpatul M.L., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 Cod Penal raportat la art. 229 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal (recidiva). “În rechizitoriul în cauză s-a reţinut faptul că la data de de 16 august, singur, fiind ascuns într-o biserică din municipiul Brăila, a pătruns, prin forţarea unui geam şi escaladarea ferestrei, în pangarul acesteia de unde a sustras un portofel ce conţinea suma de 300 lei. Ulterior, tot singur, inculpatul a forţat uşa de acces a unei alte biserici din municipiul Brăila, a sustras la data de 18 septembrie, din pangar, din cutia pentru donaţii, suma totală de 600 lei, iar la data de 1 octombrie, a mai furat 2 lei din cutia milei, precum şi două sticle cu vin din altarul lăcaşului de cult”, au stabilit procurorii.

Inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.

Acesta a fost arestat preventiv, la data de 10 noiembrie, după cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila: “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M. Leonard, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.11.2021, până la data de 09.12.2021, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”.

La şedinţa din data de 9 decembrie instanţa a prelungit măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

 

În anii trecuţi, «Spaima bisericilor» a dat iama în «Catedrală» şi a fost dat de gol de alarma din Altar

Catedrala "Naşterea Domnului" a fost ţinta lui Leonard M., în vârstă de 30 de ani, cunoscut ca "spaima bisericilor", în noiembrie 2015, un articol în acest sens fiind prezentat de cotidianul nostru. Acesta a mers la lăcaşul de cult, a profitat de neatenţia femeii de serviciu şi a intrat în altar. S-a declaşat însă alarma iar hoţul a fost prins imediat. Individul a jefuit mai toate bisericile ortodoxe brăilene.

Potrivit poliţiştilor, în ziua de 17 noiembrie 2015, la ora 17.30, o angajată a unui lăcaş de cult din municipiu, a sesizat la Poliţie faptul că s-a declanşat alarma în interiorul acestuia. Poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila s-au deplasat imediat în locul indicat şi l-au depistat şi identificat în biserică pe Leonard M. Asupra acestuia au găsit 32 lei, bani pe care i-ar fi sustras din interior. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Leonard M. are la activ zeci de furturi din biserici, dar chiar şi din sediul Poliţiei Brăila. În aprilie 2015, procurorii au dispus trimiterea în judecată a infractorului devenit celebru de pe vremea minoratului - când furase bani din mai toate bisericile oraşului. Potrivit anchetatorilor, în februarie 2015, după terminarea unei slujbe de înmormântare, Leonard a pătruns în interiorul bisericii "Sf. Dumitru” de pe strada Smârdan, cartier Brăiliţa. El a sustras suma de 659 lei aflată în poşeta unei credincioase. Banii proveneau din vânzarea de lumânări şi obiecte de cult şi aparţineau bisericii. Pe 2 martie 2015, a fost chemat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, şi nu s-a putut abţine de la furat. În sala de aşteptare, a observat o bătrână care vorbea la telefon, a pândit-o şi apoi i-a furat telefonul din cuşetele pentru bagaje, profitând de neatenţia ofiţerului de serviciu.

În ultimii ani, Leonard M. i-a băgat în sperieţi pe preoţii brăileni. Individul nu fura lucruri de valoare din lăcaşurile sfinte, ci doar golea cutia milei. Şi în 2007, individul a fost trimis în judecată tot pentru furturi din biserici. A dat lovitura la Biserica “Sf. 40 Mucenici”, la Parohia “Naşterea Domnului”, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”. A fost condamnat pentru faptele sale, însă, după ce a ieşit din închisoare a început să fure din nou. În 2009, a fost iar arestat şi trimis în judecată, după ce a spart geamul şi vitraliile de la uşa de acces în biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Centrul Vechi. În 2012 a fost din nou arestat, tot pentru furturi din biserici. Şi lista poate continua pentru că, după cum se vede, Leonard M. nu se poate abţine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro