«Serviciile secrete s-au implicat în campanie» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Serviciile secrete s-au implicat în campanie»

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că este clar că serviciile secrete s-au implicat în campania electorală, dând asigurări că va analiza cu toată seriozitatea problema şi că aceasta nu va rămâne doar o afirmaţie. Întrebat dacă apreciază că serviciile s-au implicat în campania electorală, Traian Băsescu a răspuns: "Categoric, da, şi vă asigur că nu va rămâne doar o singură afirmaţie".
Preşedintele a continuat: "Este clar că serviciile s-au implicat, este clar că au fost lucruri în neregulă" şi a menţionat că "încă din 10 septembrie 2014" i-a chemat pe şefii celor două servicii, SIE şi SRI, şi prim-adjuncţii, Coldea şi Predoiu şi i-a atenţionat să nu se implice în campania electorală. El a exemplificat la B1TVcu implicarea fostului şef al SIE în competiţia electorală, despre care a afirmat că nu i-a spus niciodată că doreşte să candideze. "Este o clară implicare a Serviciului în jocuri politice", a subliniat şeful statului, citat de Mediafax.
Despre apariţia fotografiilor unui alt candidat, la Paris, alături de şefa DIICOT, preşedintele Traian Băsescu a precizat că "ceea ce s-a întâmplat astăzi reprezintă din nou o probă că serviciile sunt implicate". "Vă asigur că voi analiza cu toată seriozitatea, iar cine crede că m-am culcat acasă şi aştept să se facă 21-22 decembrie, se înşală. Eu am spus că sunt preşedinte până pe 21 decembrie, la ora 24.00", a mai spus Băsescu.

Băsescu îi cheamă la raport pe şefii serviciilor

Preşedintele a adăugat că va avea o discuţie cu şefii serviciilor secrete, luni, după primul tur de scrutin şi a precizat că "sunt câţiva oameni, din conducerea serviciilor, care neprivind la interesul de neutralitate al Serviciului, la prestigiul Serviciului, au sărit calul". "Profesional, eu spun că sunt nişte servicii puternice şi bune, dar acum greşesc", a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV.
"Atenţie, nu vorbim de Serviciu în ansamblul lui. Să nu vă închipuiţi că ofiţerii SRI aleargă toţi acum şi fac unii la dreapta şi alţii la stânga. Nu, sunt câţiva oameni, din conducerea serviciilor, care, neprivind la interesul de neutralitate al serviciului, la prestigiul serviciului, au sărit calul", a continuat el.
Potrivit lui Traian Băsescu, "şi politicienii şi presa trebuie să ştie că nu a pus serviciile sub control". "Eu le-am strunit, cât am fost preşedinte, acum, către sfârşitul mandatului, la vârf se fac nişte jocuri care nu îmi plac", a mai declarat Traian Băsescu, adăugând că imaginea serviciilor poate fi afectată dacă nu se corectează imediat.
Băsescu a ţinut să precizeze că "serviciile nu se pretează la băgat voturi în urnă, pentru că ele supraveghează". "Nu vorbim despre tot serviciul, ci de câţiva lideri care, deşi au fost atenţionaţi, au zis că nu o să îmi dau eu seama, până la urmă. M-au subestimat. Să nu dicutăm de oameni, pentru că trebuie să discut prima dată cu ei, dar nu am vrut ca cineva să creadă, pentru că ştiu ce este în mediile politice, toţi vorbesc de implicarea serviciilor, dar nimănui nu îi este clar cum şi acest lucru a ajuns şi în societate", a mai spus Băsescu.
Şeful statului a ţinut să adăuge: "Deja există impresia că serviciile se implică, iar eu le confirm: Da, nu vin în faţa voastră să spun că nu se implică, dar voi avea o discuţie luni, după primul tur".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro