«Realitatea este o iluzie» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Realitatea este o iluzie»

Filosofie artistică, aşa ar putea fi caracterizată cea de-a XIV-a expoziţie personală semnată de Gheorghe Mosorescu, preşedintele filialei Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici, intitulată "Dincolo". Un titlu ce provoacă vizitatorii la exerciţii de imaginaţie, la introspecţie, la analiza spaţiului şi timpului în care trăiesc. Criticul Maria Stoica, şeful aecţiei de artă a Muzeului Brăilei, a vorbit despre cariera artistului în domeniul artei plastice, dar şi în cel al dramaturgiei, ca scenograf. "Artistul ne atrage atenţia asupra realităţii în care trăim, extrage calităţile plastice ale obiectelor din realitate şi le arată. Acum revine şi ne spune să nu ne lăsăm înşelaţi, realitatea este o iluzie. Ochiul foarte agil şi mâinile foarte îndemânatice pot să ne creeze această impresie, a unei realităţi care se deschide mereu mai departe. Limita pe care o vedem noi la el este o poartă de intrare în altă lume. În mintea lui există mereu forma şi absenţa formei. Acest lucru se observă în aceste tablouri abstracte, care fac trecerea de la realitate spre abstracţiune. Când ochiul artistului se aşază undeva lângă Dumnezeu, totul este egal cu nimicul. Gândiţi-vă", i-a îndemnat pe vizitatori criticul Maria Stoica. Artisul plastic Hugo Mărăcineanu consideră că această expoziţie este de fapt un început, o pornire către suprarealism. "Gheorghe Mosorescu adună bucăţi dintr-o realitate, adaugă bucăţi din altă realitate şi pentru că nu este sigur că această alăturare este posibilă le «coase cu aţă albă»", crede artistul Hugo Mărăcineanu. 

La finalul vernisajului artistul a precizat că expoziţia este dedicată mamei sale, de la dispariţia căreia s-au împlinit 20 de ani. "Ideea exista undeva, dar încă nu se copsese. Povestea cu lumile paralele în care trăim noi în viaţa de zi cu zi. Pavel Şuşară a rămas încântat. Privirea mea de undeva din alt plan, îi privesc pe ceilalţi din altă lume. Deşi avem impresia că trăim în acelaşi spaţiu, sunt convins că foarte mulţi dintre noi nu trăim în aceeaşi lume. Pentru că sunt lumi paralele, cu care avem conexiuni mai mult sau mai puţin conştientizate de noi. Bănuiesc că fiecare are experienţe extrasenzoriale. Când eram în liceu am privit o lucrare a lui Ţuculescu, "Noaptea cu salcâmi". La un moment dat, după ce am zăbovit mai mult în faţa lucrării, mi-a mirosit a salcâmi. M-am speriat, m-am scuturat şi s-a rupt toată vraja", a mărturist artistul Gheorghe Mosorescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro