«Ploaie» de apeluri la 112 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Ploaie» de apeluri la 112

• în perioada 21 - 26 decembrie, s-au înregistrat 415 apeluri la 112 pentru solicitarea echipajelor de poliţie, însă dintre acestea doar 153 erau, într-adevăr, cazuri ce impuneau intervenţia oamenilor legii

 

Pentru ca brăilenii să petreacă în linişte Naşterea lui Iisus, poliţiştii au lăsat locul liber la masa de Crăciun şi s-au prezentat la serviciu. Totuşi, deşi oraşul nu a mai fost aglomerat ca-n zilele normale de lucru, apelurile la serviciul unic de urgenţă nu au încetat să apară. Trebuie menţionat că nu la toate solicitările prin 112 s-a impus intervenţia poliţiştilor. Dacă vineri, pe 21 decembrie, s-au înregistrat 58 de apeluri la 112, numai la 21 au intervenit oamenii legii, deoarece la celelalte 37 nu se impunea prezenţa lor. Sâmbătă, pe 22 decembrie, 59 de persoane au apelat numărul de urgenţe, însă doar 26 erau, într-adevăr, cazuri ce necesitau intervenţia poliţiştilor. În Ajunul Crăciunului, au fost cele mai multe apeluri la 112, 96 la număr, însă doar aproximativ o treime din ele erau urgenţe. În ziua de 25 decembrie, 80 de persoane au apelat la numărul unic pentru apeluri de urgeţă, însă şi de această dată doar 25 au presupus intervenţia imediată a poliţiştilor. Miercuri, pe 26 decembrie, numărul solicitărilor prin 112 pentru echipaje de poliţie a scăzut la 53, dintre care doar 22 erau, cu adevărat, urgenţe. Pe toată durata mini-vacanţei de Crăciun, s-au întocmit mai multe dosare penale pentru diverse infracţiuni şi s-au aplicat zeci de amenzi. Spre exemplu, în a doua zi de Crăciun, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, deoarece un localnic de 47 de ani din Maraloiu ar fi fost luat la palme de un vecin care intrase în curtea sa neinvitat. Bărbatul a sunat la 112 şi a sesizat că în urma unui conflict mai vechi şi pe fondul consumului de alcool, vecinul său de 40 de ani a intrat în curtea sa, fără să-i dea voie, şi l-a luat la palme. Desigur că victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă nici nu a depus plângere împotriva vecinului. Totuşi, conform procedurii, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe.

Tot în cursul zilei de 26 decembrie, poliţiştii din Viziru au întocmit un dosar penal pentru tentativă de furt calificat. Concret, pe la ora 15:22, o femeie de 70 de ani din comuna Bărăganul l-a găsit în bucătărie pe un minor de 11 ani în timp ce-i fura mai multe bunuri: borcane, maşină de tocat şi altele. Copilul sărise gardul şi a reuşit să intre în bucătărie. Femeia de 70 de ani a sunat repede la 112, iar oamenii legii l-au identificat pe raza localităţii Bărăganul pe minorul bănuit de furt. În momentul “întâlnirii” dintre poliţişti şi suspect, acesta din urmă a aruncat bunurile sustrase.

La dosarele penale, se adaugă zeci de sancţiuni contravenţionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro