Subsemnaţii Andrei Angheluţă, Corbu Tudorel, Sterian Paul, Carapcea Nicuşor şi Negoiţă Viorel, în legătură cu articolele apărute la datele de 9 şi 11 mai 2016 în ziarul „Obiectiv - Vocea Brăilei" („Taxă de protecţie pe Dunăre" şi „Un comisar acuză" - n.n) în care se relatează pe larg „infracţiunile" săvârşite de noi în calitate de poliţişti de frontieră, vă rugăm să publicaţi în acelaşi loc, pe aceiaşi pagină, următorul drept la replică:
„Subsemnaţii, agenţi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, suntem nevoiţi să ne manifestăm dezacordul atât privind modul în care reporterul a redactat cele două articole care ne privesc cât şi privind conţinutul acestor articole.
Astfel, în legătură cu normele deontologice încălcate de redactorul dumneavoastră, menţionăm că acesta, informându-se exclusiv din rechizitoriul întocmit de parchet, fără să fie interesat şi de punctul nostru de vedere, a întocmit un articol ce nu reprezintă realitatea şi care, prin faptele mincinoase prezentate, ne afectează reputaţia şi dezinformează publicul.
Dacă ar fi respectat obligaţia profesională dar şi de bun - simţ să asculte şi punctul nostru de vedere ar fi aflat că „faptele" relatate în actul de sesizare al instanţei nu sunt adevărate şi sunt contrazise în mare parte chiar de probele administrate, că urmărirea penală a fost făcută părtinitor şi chiar abuziv, încălcându-se legea în mod flagrant şi că în realitate, cu sau fără voie, parchetul a intrat în jocul periculos al unor persoane cu bogat trecut infracţional, persoane care, deranjate de faptul că noi ne facem datoria împiedicându-le să boicoteze, au hotărât să se coalizeze pentru a determina îndepărtarea noastră din cadrul Poliţiei de Frontieră tocmai în scopul de a-şi asigura posibilitatea de a bracona în continuare fără să fie pedepsiţi.
Tot aşa, este inexplicabil pentru noi de ce redactorul dumneavoastră adoptă un tratament diferenţiat între noi şi braconieri, publicând numele nostru în ziar deşi în astfel de situaţii se folosesc numai iniţialele persoanelor vizate în timp ce, numele braconierilor este înscris, aşa cum era normal să se procedeze şi cu noi, folosind numai iniţialele.
Oare grija de a proteja identitatea unor infractori cunoscuţi poate fi socotită un aspect al obiectivităţii ori dovedeşte faptul că reporterul în cauză este şi el înclinat să ţină partea braconierilor?
Iar publicarea în mod repetat a unor articole despre aceiaşi cauză aflată pe rolul instanţelor prin copierea rechizitoriului, fără a menţiona şi opinia „inculpaţilor" nu este de natură a induce în opinia publică ideea de vinovăţie a acestora înainte de judecată?
Este adevărat că reporterul are libertatea să îşi construiască articolele aşa cum crede de cuviinţă însă, dacă vrea cu adevărat să informeze opinia publică cu lucruri adevărate, în cazul unui dosar penal, credem că este necesar ca el să nu se mărginească la citirea şi copierea rechizitoriului ci ar trebui măcar să citească dosarul, să analizeze probele şi să extragă adevărul care rezultă din acestea.
„Sesizarea din oficiu ascunde în realitate un denunţ"
Dacă ar fi făcut aşa, reporterul ar fi trebuit să observe aspectele pe care le relevăm în continuare, fără a detalia împrejurări ce ţin de apărarea efectivă ce o vom face în faţa instanţei:
În primul rând ar fi trebuit să observe că dosarul debutează cu un „proces - verbal de sesizare din oficiu" care ascunde în realitate un denunţ şi care conţine un fals.Astfel, la data de 09.09.2015 procurorul se „sesizează din oficiu" că unii dintre noi, la 27.04.2014, am depistat braconând pe Curcă Gheorghe şi încă o persoană şi am „lăsat la latitudinea celor doi braconieri să hotărască cine va fi cercetat" iar la 02.11.2015, tot procurorul se „sesizează din oficiu" din nou despre faptul că la 13.06.2014, tot noi i-am surprins la braconaj pe Ion Alexe şi o altă „persoană deidentificată" şi că, în înţelegere cu aceştia, am fi încheiat procesul - verbal de constatare a infrancţiunii numai pe numele lui Ion Alexe. În acelaşi proces - verbal de „sesizare din oficiu" se relatează că din înregistrarea pusă la dispoziţie de „braconierul Curcă Gheorghe" (adică „persoana neidentificată" ??) rezultă următoarea discuţie dintre braconieri şi unul dintre noi: „Deci nea ioane, aşa rămâne, ai aruncat cu prostovorul de pe mal, ... canal şi când ai văzut garda lângă matale te-ai speriat şi l-ai aruncat..."
Este evident că procurorul a aflat despre aşa zisa infracţiune de la Curcă Gheorghe care a pus la dispoziţie şi o înregistrare şi nu din altă parte. În această situaţie procurorul trebuia să procedeze potrivit prevederilor art. 289 alin.6 Cod procedură penală, adică să consemneze cele denunţate într-un proces verbal. Pe de altă parte, se observă că în realitate nu avem de a face cu o „sesizare din oficiu" ci cu un denunţ, adică, aşa cum arată prevederile articolului 290 Cod procedură penală, cu „... încuviinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni".
Se pune întrebarea dacă procurorul, neconsemnând denunţul aşa cum îl obligă legea, a urmărit ca pe lângă denunţ (făcut ulterior de braconieri) să aibă încă o „probă" care să se coroboreze cu ceea ce urmau să spună aceştia sau a încercat să apere de eventuala răspundere pe denunţător în situaţia în care s-ar fi constatat că cele denunţate nu sunt reale?
În acelaşi proces - verbal procurorul înscrie în fals conţinutul pretinsei conversaţii dintre unul dintre noi şi braconieri. Culmea este că deşi caracterul fals al celor înscrise în procesul - verbal rezultă din chiar transcrierea înregistrării făcută de organele de cercetare, transcriere ce relatează un alt conţinut al discuţiei, nici reporterul dar nici procurorul de caz nu discută despre această împrejurare. În mod evident discuţia înregistrată are şi o altă semnificaţie decât cea de „înţelegere" dintre noi şi braconieri şi se explică în contextul celor susţinute de noi în faza de urmărire penală dar nu susţine învinuirea, ba chiar o infirmă. Să fie oare acesta motivul pentru care a fost consemnată în fals în procesul - verbal de sesizare din oficiu adică într-o formă neadevărată dar care să inducă opinia că ne-am înţeles cu braconieirii?
„Între pretinsele noastre infracţiuni şi data denunţurilor au trecut mai multe luni"
Dacă ar fi studiat dosarul cauzei şi nu s-ar fi mărginit să copieze rechizitoriul, redactorul ar mai fi putut să afle că aserţiunea preluată de el din rechizitoriu potrivit căreia noi am consemnat în fals în loc de kilometrul 207, kilometrul 209 ca fiind locul prinderii braconierului deoarece „infracţiunea este mult mai gravă dacă este săvârşită în Parcul Balta Mică a Brăilei, iar cu acordul tacit al persoanei respective, care spera la o sancţiune mai mică, schimbă locul săvârşirii faptei în afara parcului, pe Dunăre", este o afirmaţie total ilogică, făcută de un necunoscător al legii. În realitate, aşa cum am dovedit în cursul urmăririi penale, atât zona kilometrului 207 cât şi zona kilometrul 209 pe Dunăre fac parte din Parc având acelaşi regim juridic aşa încât, schimbarea locului de prindere în procesul - verbal de constatare, nu are nici o consecinţă juridică astfel că afirmaţia potrivit căreia am fi urmărit diminuarea răspunderii penale a braconierilor este fără sens. De altfel, periculozitatea faptei constatate de noi nu rezultă numai din zona de braconaj ci mai ales din faptul că se pescuia în perioada prohibiţiei, cu scule deţinute fără drept şi, unele, chiar interzise.Tot aşa ar fi putut să vadă reporterul dumneavoastră că între pretinsele noastre infracţiuni şi data denunţurilor au trecut mai multe luni şi îşi putea pune întrebarea de ce au aşteptat braconierii atâta vreme ca denunţe „abuzurile" la care fuseseră supuşi. Şi dacă se întreba, ar fi putut să constate că, între timp, unul dintre ei, Curcă Gheorghe, a făcut subiectul unei percheziţii iniţiate tot de către unul dintre noi în urma căreia i s-a întocmit un nou dosar penal. Şi dacă află aceasta poate se întreabă ce fel de înţelegere aveam noi cu denunţătorii braconieri dacă după ce „ne înţelegeam" valorificam instituţional informaţiile ce le deţineam despre infracţiunile pe care continuau să le săvârşească. Şi ar mai fi putut să vadă că în acest timp, unul dintre braconieri, Curcă Gheorghe, a încercat să determine mai multe persoane care s-au ocupat şi ele cu braconajul şi care au fost prinse de noi, să declare că şi ele au fost supuse aceloraşi „abuzuri" şi că, aceste persoane, chemate în faţa procurorului, au relatat aceste împrejurări confirmând încercarea braconierului de a le racola în „coaliţia" împotriva noastră.
Dacă ar fi avut curiozitatea să facă succinte cercetări ar mai fi descoperit că în afara declaraţiilor celor trei braconieri (toţi sancţionaţi pentru braconaj sau alte infracţiuni) nu există nici o probă care să confirme învinuirea cu toate insistenţele parchetului de a le găsi şi administra.
De asemenea ar fi putut să vadă că şi „martorii" audiaţi de parchet ca să dovedească „comportamentul nostru abuziv" şi în alte cazuri nededuse judecăţii însă, sunt cu toţii braconierii cărora le-am întocmit dosare penale şi care, în orice interpretare normală a probelor, ar fi fost excluşi din calitatea de martori deoarece declaraţiile lor nu pot fi socotite obiective, deci utile cauzei.
Ar mai fi putut să vadă reporterul cum procurorul care a efectuat urmărirea penală a încălcat în mod flagrant legea, soluţionând el însuşi plângerea noastră îndreptată împotriva propriei sale rezoluţii de respingere a probelor, deşi legea impune ca astfel de plângeri să fie soluţionate de procurorul ierarhic superior aşa cum este firesc.
Ar mai fi constatat că, deşi chiar procurorul afirma că nu s-a putut identifica cine sunt persoanele care sunt înregistrate de Curcă Gheorghe, a folosit această înregistrare ca şi când ar fi stabilit fără putinţă de tăgadă că noi suntem cei înregistraţi. Esenţial pentru a se convinge dacă denunţătorii au fost sinceri şi dacă declaraţiile nu le-au fost influenţate ar fi fost pentru reporterul dumneavoastră să afle că acelaşi procuror care pe noi ne-a trimis în judecată pentru că i-am favorizat pe braconieri netrecându-i pe toţi în procesul - verbal de costatare, a decis să claseze cauza acestora, constatând că faptele săvârşite de braconieri şi constatate de noi nu prezintă interes a fi urmărite penal.
Dacă ar fi observat că această soluţie a procurorului a fost dispusă imediat după ce Curtea Constituţională a constatat că procurorul nu are dreptul constituţional să o adopte dar până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei acestei instanţe, poate că reporterul s-ar fi întrebat de ce s-a grăbit procurorul să îi absolve de răspundere penală pe braconieri şi de ce a dispus o soluţie care nu îi era interzisă încă dar despre care ştia că se bazează pe un text de lege neconstituţional.
Şi ar mai fi aflat că braconierii sunt iertaţi pentru faptele lor socotite fără importanţă, renunţându-se la urmărirea penală pentru faptele constatate de noi deşi toţi mai fuseseră sancţionaţi pentru acelaşi gen de fapte, Ion Alexe era chiar în curs de judecată pentru o faptă similară iar Curcă Gheorghe avea pe rolul parchetului un alt dosar pentru deţinere fără drept de unelte pentru prinderea peştelui.
„Ce infractori am favorizat noi dacă cei pe care i-am prins au săvârşit fapte pe care procurorul nu le consideră infracţiuni demne de a fi pedepsite?"
Cu alte cuvinte, s-a constatat de către procuror că faptele constatate de noi nu prezintă importanţă din punct de vedere al încălcării legii, că nu este nevoie ca cei care le-au săvârşit să fie pedepsiţi, argumentându-se printre altele că aceştia nu au mai săvârşit astfel de fapte cu toate că din actele dosarului rezultă că aceştia au mai fost sancţionaţi pentru fapte similare iar din declaraţiile lor că sunt „braconieri profesionişti".
Dar dacă procurorul a avut dreptate constatând că nu există interes public în urmărirea faptelor de braconaj constatate de noi şi savârşite de „martorii denunţători" căci faptele acestora sunt lipsite de importanţă, atunci poate că reporterul ar fi trebuit să adreseze o întrebare: ce infractori am favorizat noi dacă cei pe care i-am prins au săvârşit fapte pe care procurorul nu le consideră infracţiuni demne de a fi pedepsite?
Aceasta este şi întrebarea pe care ne-o punem şi noi sperând însă ca instanţa să nu favorizeze pe numeni, să judece cu obiectivitate iar opinia publică chiar să reacţioneze la astfel de cazuri în care hoţul prins este victima şi cel care îl prinde „infractor".
