• într-o cutie frumos aranjată amplasată la poarta bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din Ianca, sunt puse zilnic zeci de pâini pentru a fi luate de oamenii care nu au o situaţie financiară prea bună • iniţiativa aparţine preotului Cristian Cosmin Ion, care este cunoscut printre localnici pentru bunătatea şi implicarea sa în a-şi ajuta aproapele
Zeci de oameni fără posibilităţi materiale din Ianca primesc pâine gratis de la alţi semeni mai avuţi, graţie iniţiativei preotului Cristian Cosmin Ion, din cadrul parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ianca. Luni a fost prima zi a programului „Pâinea bucuriei”, aşa cum a fost denumit de iniţiator, iar fotografiile postate pe o reţea de socializare au strâns sute de aprecieri şi felicitări. Pentru această iniţiativă, parohia a pregătit o cutie din lemn frumos vopsită în care sunt puse zeci de pâini în fiecare dimineaţă. Câţiva enoriaşi plătesc pâinile unui furnizor din zonă, iar dacă cererea este mai mare, diferenţa de pâine este plătită de parohie.
Luni a fost prima zi a programului „Pâinea bucuriei”. Cum oamenii sărmani nu au acces la internet, nu au ştiut ce se întâmplă la biserică, aşa că în prima oră doar două persoane au venit să ia pâine gratis. Ulterior, preotul a mers pe la casele enoriaşilor şi i-a informat despre programul umanitar. În următoarea oră, cutia era goală. „Programul parohial «Pâinea bucuriei» a adus în prima zi 50 de pâini pentru fraţii noştri creştini. În două ore, pâinile s-au împărţit în mod civilizat. Fiecare a luat cu mulţumire şi bucurie, unii cu lacrimi de recunoştinţă”, a scris părintele pe Facebook. Postarea a primit sute de „Like”-uri şi zeci de comentarii în care utilizatorii l-au felicitat pentru iniţiativă.
Actul de caritate pare să fi cuprins din ce în ce mai mulţi localnici cu suflet mare. Marţi, în cutie erau deja 70 de pâini, la prima oră a dimineţii, iar pe la parohie au trecut inclusiv şcolari.
De altfel, părintele Cristian Ion este cunoscut în Ianca pentru bunătatea sa, dar şi pentru interesul manifestat faţă de credincioşii care aparţin parohiei. Spre exemplu, acesta a mai lansat o campanie umanitară numită „Fii bucuria unui copil”. Recent, în cadrul programului, a reuşit să strângă suma de 3.000 lei pentru doi fraţi (unul în vârstă de un an care suferă de o boală rară şi gravă, celălalt de 5 ani), bani necesari unor intervenţii chirurgicale. Pentru un alt băieţel, părintele a făcut rost de o tricicletă cu băţ de împingere şi ghidaj cu ajutorul căreia bunica îl va duce la grădiniţă. Copilaşul are un singur plămân şi suferă de astm acut, astfel că nu are voie să depună efort fizic.
Chiar şi în luna ianuarie a acestui an, când au căzut necontenit fulgi de zăpadă, preotul din Ianca a înfiinţat un comitet pentru situaţii de urgenţă – format din bărbaţii care vin la biserică – şi a mers pe la oamenii neputincioşi pentru a le deszăpezi curţile. Ulterior, iniţiativei s-a alăturat şi directorul liceului din oraş, care a stâns mai mulţi voluntari elevi şi împreună au deszăpezit curţile mai multor bătrâni.