«Obiectiv - Vocea Brăilei» susţine iniţiativa «Fără penali în funcţii publice» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Obiectiv - Vocea Brăilei» susţine iniţiativa «Fără penali în funcţii publice»

• este nevoie de 500.000 de semnături ale românilor din cel puţin 21 de judeţe ale României, până la jumătatea lunii august, pentru a demara un proiect legislativ de modificare a Constituţiei, astfel încât persoanele condamnate definitiv să nu poată fi alese în organele administraţiei publice locale, în Parlament şi în funcţia de Preşedinte al României • iniţiativa aparţine reprezentanţilor mai multor asociaţii, ONG-uri şi partidului Uniunea Salvaţi România (USR) • liste pentru strângerea de semnături în Municipiul Brăila pot fi găsite de acum şi la adresa redacţiei cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei” (str. Mihai Eminescu, nr. 56), la biroul de mică publicitate

 

Plecând de la ideea că atacul din ce în ce mai agresiv asupra Justiţiei din România, prin modificările aduse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, nu ar fi avut loc astăzi dacă în fruntea Parlamentului României nu s-ar fi aflat indivizi cu probleme penale, condamnaţi pentru fapte de corupţie sau în curs de condamnare, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” a luat decizia de a sprijini demersul grupului de iniţiativă “Fără penali în funcţii publice”. După cum se ştie, demersul aparţine unui grup format din reprezentanţi ai societăţii civile, asociaţii, ONG-uri, dar şi partidului Uniunea Salvaţi România (USR) şi are ca scop interzicerea cetăţenilor condamnaţi definitiv să mai ocupe funcţii publice în instituţiile de stat. “Cei mai importanţi oameni politici din instituţiile care conduc în prezent România sunt puşi sub învinuiri de fapte de corupţie, de aceea considerăm că este necesară o curăţenie în politica românească”, se arată pe site-ul farapenaliinfunctiipublice.ro, cu precizarea că singura soluţie pentru a ajunge la acest rezultat o reprezintă iniţierea unui proiect legislativ, din partea cetăţenilor, prin care să se modifice articolul 37 din Constituţia României, care face referire la dreptul de a fi ales. Se propune adăugarea unui nou alineat:

“Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat, şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Demersul are nevoie de cel puţin 500.000 de semnături strânse în 6 luni, cu alte cuvinte până la jumătatea lunii august. Mai mult, este nevoie de semnături şi date reale, transmise în format fizic, care ulterior vor fi verificate la Primăriile oraşelor semnatarilor.

Liste pentru strângerea de semnături în Municipiul Brăila vor putea fi găsite de acum în format fizic şi la adresa redacţiei cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei” (str. Mihai Eminescu, nr. 56), la intrarea în sediu, jos, la biroul de mică publicitate.

 

«Semnătura ta poate schimba modul în care funcţionează şi arată România»

Trebuie subliniat că listele pot fi descărcate direct de pe site-ul farapenaliinfunctiipublice.ro, imprimate în format A4, completate de mână, cu pix albastru şi depuse ulterior la unul dintre centrele de colectare din ţară sau trimise prin curier la adresa: USR, Bd. Aviatorilor, Nr. 9, Bucureşti, C.P. 011852. Atenţie! Toate datele trebuie completate cu foarte mare grijă, aşa cum apar ele în cartea de identitate a semnatarului, deoarece în cazul unei greşeli lista se anulează. Tot pe site-ul “Fără penali” puteţi găsi şi un ghid video privind completarea listelor.

Trebuie subliniat şi faptul că pe o listă NU pot semna persoane din localităţi diferite (indiferent de judeţ). În cazul Bucureştiului pe o listă NU pot semna persoane din sectoare diferite. Listele NU pot fi completate de persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

În partea dreapta-sus a listei, după ce se completează localitatea (fie municipiu, oraş sau comună) trebuie tăiate variantele incorecte.

Subsolul listei trebuie să rămână necompletat. Acest lucru se face doar de către persoana împuternicită de preşedintele comitetului de iniţiativă.

Persoanele din diaspora pot completa lista doar cu datele din cartea de identitate românească şi trimite lista prin poştă la adresa indicată din judeţul de origine. Dacă şi alţi prieteni din diaspora doresc să semneze, este necesară întocmirea unei liste separate pentru fiecare localitate (municipiu, oraş, comună).

“Pentru a strânge cele 500.000 de semnături avem nevoie de ajutorul a mii de voluntari! Alătură-te iniţiativei şi ajută-ne să scăpăm de penalii din funcţii publice. Îţi sugerăm să ceri semnături de la familie, prieteni, vecini, colegi pentru a avea un impact cât mai puternic. Spune familiei şi prietenilor! Ne trebuie cât mai multe semnături, aşa că te rugăm să vorbeşti cu prietenii, familia şi vecinii tăi să completeze şi ei formularul. Semnăturile lor trebuie să fie originale. NU semna şi în locul altei persoane”, se mai arată pe site-ul “Fără Penali”.

 

Etapele demersului

După formarea grupului de iniţiativă (de către cel puţin 10 cetăţeni), proiectul de modificare a Constituţiei a fost trimis pentru aviz la Consiliul Legislativ. Odată primit avizul, acesta a fost publicat în Monitorul Oficial şi a început strângerea celor 500.000 de semnături în cele 6 luni disponibile. După acest pas, listele de semnături împreună cu proiectul şi expunerea de motive se înregistrează la Parlament. Apoi Legislativul înaintează propunerea către CCR pentru control de constituţionalitate. Ulterior ar trebui să înceapă procedura parlamentară, cu dezbateri în comisii şi vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat. În cele din urmă se organizează un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum şi vot majoritar.

Potrivit site-ului farapenaliinfunctiipublice.ro, pe regiunea Brăila s-au strâns până în prezent 977 de semnături.

 

Cine face parte din grupul de iniţiativă «Fără Penali»

Mihai Badea (avocat, preşedintele comitetului de iniţiativă “Fără Penali în funcţii publice”), Mihai Şora (filosof şi eseist, membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianţei Civice şi al Societăţii Române de Fenomenologie), Gabriel Liiceanu (filosof, scriitor şi membru al Grupului de Dialog Social), Eugen Vasiliu (jurist şi membru al Grupului de Dialog Social), Dan Grigore (pianist şi membru al Grupului de Dialog Social), Valeriu Nicolae (fondatorul ONG-ului Policy Center for Roma and Minorities), Eugen Iancu (preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010), Oana Negru (membru şi manager juridic al grupului “Rezistenţa”), Mihai Nicolae Tudorică (fondatorul platformei “Rezistenţa”, care a apărut ca reacţie civică de protest împotriva OUG 13 din feb. 2017), Klaus Fabritius (membru al Forumului Democrat al Germanilor din România), Liliana Chivu (inginer de construcţii hidrotehnice), Diana Punga (specialist în marketing şi comunicare), Costin Dobrescu (inginer de calculatoare), Adrian Clopotari (avocat şi practician în insolvenţă), George Oancea (analist programator), Marius Petrişor Petcu (inginer geodez, antreprenor în domeniul măsurătorilor geodezice terestre), Anton Cupcea (inginer IT), Adrian Bogdan (statistician) şi Daniela Timoficiuc (economist).

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro