«Nu voi accepta alocarea de fonduri după simpatii şi apartenenţe, ci după nevoile comunităţilor» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Nu voi accepta alocarea de fonduri după simpatii şi apartenenţe, ci după nevoile comunităţilor»

Opt minute. Atât a durat şedinţa de consiliu judeţean de luni, în urma căreia Ovidiu Nechita, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, a primit şi atribuţiunile de preşedinte, iar alte hotărâri importante, printre care şi rectificarea bugetară, au fost adoptate. Într-un interviu acordat ziarului nostru Ovidiu Nechita explică ce l-a determinat să-şi schimbe poziţia în pofida faptului că semnătura secretarului judeţului Nicu Filote lipseşte de pe hotărârea prin care i s-au delegat atribuţii de preşedinte al CJ.

- Ce s-a schimbat faţă de acum o săptămână, când aţi refuzat să semnaţi orice hotărâre, câtă vreme decizia de delegare a atribuţiunilor nu este contrasemnată şi de secretarul judeţului?
- S-a întâmplat un lucru simplu: am decis să îmi asum să deblochez situaţia judeţului, indiferent de punctul de vedere al secretarului judeţului. Mai ales că aveam serioase dubii asupra corectitudinii deciziilor sale. Am avut sentimentul că face un joc în care eu am refuzat să mai intru, iar lucrurile deveneau tot mai complicate. Peste câteva zile, spre exemplu, toţi funcţionarii din consiliul judeţean şi instituţiile subordonate trebuie să îşi ia salariul. Dacă situaţia continua, oamenii aceştia ar fi plecat acasă fără niciun ban în buzunar. Şi ar mai fi fost şi multe alte chestiuni, care ar fi dus la blocarea judeţului.
- Care ar fi fost aceste chestiuni?
- Aţi scris şi dumneavoastră despre unele dintre ele. În principal, chestiunile legate de buget şi finanţări. Gândiţi-vă că, fără rectificarea bugetară, comunele nu ar mai fi primit niciun leu. Or sunt comune unde există proiecte în derulare şi, dacă nu se asigura cofinanţarea şi banii nu sunt cheltuiţi până la sfârşitul anului, se pierd. Cine are, de fapt, de pierdut? Comunitatea. Oamenii. Ei resimt în primul rând această situaţie, în condiţiile de trai, în lipsa de confort. Sunt apoi situaţiile legate de achiziţii, în Consiliul judeţean şi în instituţiile subordonate. Nu se putea cumpăra nicio foaie de hârtie, fără semnătură.

"Sunt oameni obişnuiţi să aibă abonament la banul public"

- Cum de s-a rezolvat în câteva minute o situaţie care trenează de câteva luni şi a stârnit atâta scandal?
- V-am spus: pur şi simplu, mi-am asumat! Eu m-am gândit că situaţia asta nu mai poate continua şi am luat hotărârea să primesc atribuţiunile de preşedinte al consiliului judeţean, să semnez documentele care să deblocheze situaţia. Chiar cred că politica trebuie să stea în umbra administraţiei. Mai întâi să ne gândim la oameni şi apoi la partide. Cred că asta e diferenţa majoră faţă de cei care au condus până acum judeţul: au luat decizii care să îi avantajeze pe ei, pe prietenii lor, firmele lor. Situaţia asta trebuia să înceteze, iar acum a fost momentul. Numai că practicile de ani sunt greu de demolat, aţi văzut câtă rezistenţă a existat.
- În opinia dumneavoastră, de ce a fost atâta încrâncenare până acum?
- Pentru că interesele au fost şi sunt foarte mari. Sunt oameni obişnuiţi să aibă abonament la banul public. Vine acum Nechita de la PNL şi le tulbură aranjamentele de o viaţă! Vă daţi seama că asta crează deranj. Regulile lui Bunea Stancu nu mai sunt dintr-odată valabile, banii şi contractele nu se mai dau cu dedicaţie. Nu e simplu şi presimt că lupta nu s-a încheiat, oamenii ăia nu vor renunţa aşa uşor. Practic, e un sistem care funcţionează de ani de zile şi care acum se simte ameninţat.

"Bunea Stancu a lăsat în urmă un dezastru"

- Se schimbă regulile în alocarea banilor publici în judeţul Brăila?
- Asta este ceea ce îmi propun şi ceea ce încerc să impun: transparenţă şi responsabilitate în cheltuirea banului public. Dacă licitaţiile sunt organizate corect şi va câştiga preţul cel mai bun, înseamnă că nu-şi bate nimeni joc de banii contribuabililor. În plus, pentru mine, cetăţenii şi comunităţile acestui judeţ nu sunt împărţite după simpatiile politice, toţi oamenii sunt egali. Principalul mesaj pe care vreau să-l transmit este acela că nu voi accepta alocarea de fonduri după simpatii şi apartenenţe, ci după nevoile comunităţilor. De exemplu, am cerut deja să mi se prezinte o situaţie privind încălzirea în şcolile şi liceele din judeţ, pentru că ştiu că mai există unităţi şcolare unde copiii sunt nevoiţi să stea în frig. Este inacceptabil pentru secolul în care ne aflăm!
- Situaţia aceasta, de linişte la CJ Brăila, credeţi că va dura sau e doar o etapă, până după alegeri?
- Cred că brăilenii s-au cam săturat de scandaluri şi de ineficienţă şi ar reprezenta o iresponsabilitate şi o bătaie de joc din partea pesediştilor dacă ne-am întoarce iar la instabilitate. Dar cu ei nimic nu e sigur, iar oamenii trebuie să înţeleagă că ei au majoritate în consiliul judeţean şi ceea ce s-a înrâmplat până acum a fost cauzat de ei! Sper să nu o luăm de la capăt. Până atunci însă, vreau ca fiecare să-şi facă treaba, pentru că acest judeţ are o mulţime de probleme care trebuiesc rezolvate urgent. Bunea Stancu a lăsat în urmă un dezastru, pe care acum liberalii trebuie să îl gestioneze.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro